Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Rusia e în regim de „operaţiune antiteroristă” în trei dintre regiunile sale / Ucrainenii au pătruns zeci de kilometri pe teritoriul inamic

Webpress, 10 august 2024

Rusia a anunţat sâmbătă instituirea „regimului de operaţiune antiteroristă” în trei regiuni la graniţa cu Ucraina, respectiv în provinciile Belgorod, Briansk şi Kursk, în timp ce în aceasta din urmă au loc lupte intense între trupele ruse şi cele ucrainene pătrunse acolo marţi într-o ofensivă care a luat prin surprindere armata rusă slab desfăşurată în zonă, relatează agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres.

Acest regim are ca obiectiv „garantarea securităţii cetăţenilor şi respingerea ameninţării cu acte teroriste comise de forţele de recunoaştere şi sabotaj ale inamicului” ucrainean, semnalează un comunicat oficial.

„Instituţiile statale iau măsuri suplimentare pentru a garanta securitatea cetăţenilor, menţinerea ordinii publice şi consolidarea apărării antiteroriste a instalaţiilor”, adaugă guvernul rus.

Ucrainenii au pătruns zeci de kilometri pe teritoriul inamic

Luptele în numeroase locaţii din regiunea Kursk continuă sâmbătă pentru a cincea zi consecutiv după ce armata ucraineană a lansat o ofensivă mecanizată peste graniţă, dar relatările despre situaţia de pe teren sunt contradictorii şi nu oferă multe precizări.

Este totuşi confirmată pătrunderea armatei ucrainene până la 30-35 de kilometri de frontieră, însă trupele ucrainene sunt dispersate şi nu par să controleze un teritoriu coerent şi mizează pe atacuri surpriză executate de unităţi de recunoaştere şi sabotaj asupra trupelor ruse trimise ca întăriri.

Armata rusă continuă să trimită astfel de întăriri şi unităţi de armament greu, tancuri, blindate, artilerie şi lansatoare multiple de rachete, dar pare încă reticentă să deplaseze în Kursk unităţi experimentate de pe frontul din interiorul Ucrainei, conform unor comentatori dislocarea acestor unităţi fiind scopul urmărit de Ucraina prin incursiunea surpriză în Kursk pentru a opri înaintarea trupelor ruse care continuă pe frontul din estul Ucrainei şi ameninţă oraşe-cheie.

Conform mai multor surse ruseşti citate de think-tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), trupele ucrainene intrate în provincia rusă Kursk nu par să mai înainteze către nordul şi vestul acestei provincii, în schimb avansează către est, mişcare prin care armata ucraineană ar putea să caute obţinerea unui control pe o bandă cât mai largă de teritoriu de-a lungul frontierei pentru a diminua riscul de a-şi vedea trupele încercuite în cazul unui atac rus de pe flancuri.

Bloggerii ruși spun că „pentru moment, situaţia s-a stabilizat”

Bloggerii militari ruşi scriu sâmbătă despre o noapte intensă de lupte în ceea ce ei descriu drept un „război fulger” pornit în provincia rusă Kursk de Ucraina, care încă păstrează tăcerea asupra acestei operaţiuni, singurul comentariu până în prezent al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski fiind acela că armata sa are capacitatea de „a surprinde”.

Potrivit blogului militar rus Rybar, în Kursk „pentru moment, situaţia s-a stabilizat” şi unităţile ruse fac progrese.

Oraşul „Sudja rezistă, comandamentul face toate eforturile pentru a-l curăţa de inamici”, scrie acelaşi blog despre această mică localitate situată la 10 kilometri de graniţa ucraineană şi unde se află un nod de transport al gazelor ruseşti către Europa. Diferitele surse dau informaţii contradictorii despre acest oraş, unele afirmând că a fost ocupat de trupele ucrainene, altele că au loc lupte doar în proximitatea lui sau că este o „zonă gri” necontrolată de nimeni.

„Dacă inamicul nu desfăşoară în mod neaşteptat forţe într-un singur loc, atunci putem spune că vârful crizei a trecut”, estimează de asemenea blogul militar Rybar, de obicei imparţial şi bine informat din surse militare, urmărit de peste un milion de persoane pe Telegram.

Acesta a acuzat de incompetenţă comandamentul militar rus, luat pe nepregătite de ofensiva ucraineană în Kursk, un alt act de incompetenţă criticat şi de alţi bloggeri militari ruşi fiind expunerea unei coloane de camioane militare care transporta soldaţi trimişi ca întăriri în Kursk şi care a fost bombardată de armata ucraineană probabil cu rachete HIMARS, în imaginile cu şirul de camioane calcinate putând fi observate numeroase cadavre ale soldaţilor ruşi.

„Lupte intense sunt în desfăşurare”, spune un oficial rus

„Inamicul a fost deocamdată oprit, dar asta nu înseamnă că este linişte deplină acolo: lupte intense sunt în desfăşurare”, rezumă situaţia de moment Andrei Guruliov, un general-locotenent rus în retragere, parlamentar al partidului rus de guvernământ Rusia Unită, formaţiunea preşedintelui Vladimir Putin.

În acest timp continuă evacuarea populaţiei civile atât din provincia rusă Kursk cât şi din provincia ucraineană Sumî, de unde trupele Kievului au lansat ofensiva şi asupra căreia armata rusă efectuează în prezent bombardamente ce vizează concentrările de trupe şi echipamente ale armatei ucrainene pentru a le împiedica deplasarea peste graniţă. Autorităţile ucrainene au anunţat evacuarea a circa 20.000 de persoane din zeci de localităţi.

Armata ucraineană la rândul ei recurge la bombardamente intense asupra trupelor ruse trimise ca întăriri, folosind artileria şi dronele. Potrivit Moscovei, fragmente dintr-o dronă ucraineană doborâtă au căzut în perimetrul centralei nucleare Kursk, situată la circa 60 de kilometri de graniţă şi în direcţia căreia atacă trupele ucrainene.

Comunicate noi Stiri

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Accident grav în Gorj după ce un șofer beat a pierd controlul autoturismului într-o curbă – Patru persoane au fost rănite

4 februarie 2023

Accidentul a avut loc pe drumul naţional 66, în localitatea gorjeană Vârt.  „Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea în timp ce conducea un autoturism din direcţia Târgu-Jiu-Rovinari, în condiţii ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor,…

Citește mai mult

Horoscop 22 octombrie. Lucrurile încep să meargă din ce în ce mai bine. Zodia care e înconjurată de prieteni

21 octombrie 2023

Berbec Ești cam obosit și nu prea ai chef de nimic astăzi, așa că o să încerci să te ocupi doar de strictul necesar. Taur Începi să te liniștești. Îți dai seama că lucrurile nu stau chiar atât de rău pe cât credeai. Gemeni O cunoștință mai veche apare pe…

Citește mai mult
Stiri

Criza Materialelor Sanitare la Spitalul „Bagdasar Arseni”: O Privire Asupra Provocărilor Sistemului Medical Românesc

11 septembrie 2026

Spitalul „Bagdasar Arseni” din București se confruntă cu o criză acută de materiale sanitare, evidențiind problemele sistemului sanitar românesc și nevoia urgentă de reforme.

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.721)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1298)
  • Ilie Bolojan (1087)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (348)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (137)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info