JO Paris 2024: O sportivă a fost descalificată pentru că a afișat un „mesaj politic” Webpress, 10 august 2024 Afgana Manizha Talash, componentă a echipei refugiaţilor la Jocurile Olimpice de la Paris şi care a concurat în proba de breaking, a fost descalificată vineri după ce a afişat pe scenă o pelerină cu un mesaj purtând inscripţia „Eliberaţi femeile afgane”, a anunţat, sâmbătă, Federaţia internaţională de dans sportiv, citată de AFP și Agerpres. „Bgirl Talash a fost decalificată pentru că a afişat un mesaj politiv pe ţinuta sa vestimentară, încălcând regulamentul 50 din Carta olimpică”, a transmis Federaţia. Această regulă interzice sportivilor să-şi exprime opiniile politice la Jocurile Olimpice. Născută la Kabul, oraş sub regimul taliban din 2021, Manizha Talash a părăsit ţara sa refugiindu-se în Pakistan, iar ulterior s-a instalat în Spania alături de cei doi fraţi ai săi. „Nu am plecat din Afganistan de teama talibanilor, ci pentru a face ceva pentru fetele din Afganistan, pentru viaţa mea şi pentru viitorul meu”, declarase ea înainte de competiţie. Vineri, în La Place de La Concorde, ea a pierdut în primul tur al competiţiei, fiind descalificată ulterior. Japoneza Ami (25 ani) a devenit prima campioană olimpică la breaking, vineri seara, la Jocurile de la Paris, la capătul a şase ore de dueluri între cele mai bune reprezentante ale genului. Japoneza, dublă campioană mondială (2019, 2022), este prima campioană olimpică a acestui tip de dans apărut din cultura hip-hop. Comunicate noi Stiri
Cel mai puternic aliment care ajută la eliminarea acidului uric din corp 6 noiembrie 2023 Cunoscut de mii de ani pentru proprietățile sale medicinale, ghimbirul a fost folosit în diverse culturi ale lumii ca remediu pentru o gamă variată de afecțiuni. Una dintre beneficiile mai puțin cunoscute ale ghimbirului este capacitatea sa de a ajuta la eliminarea acidului uric din corp, având astfel un rol… Citește mai mult
Stiri Analiza condițiilor AUR pentru negocieri: Perspectivele premierului Ilie Bolojan 24 aprilie 2026 Analiza declarațiilor premierului Ilie Bolojan privind condițiile AUR pentru negocieri, incluzând reducerea parlamentară, subvențiile partidelor și sistemul electoral. Citește mai mult
Garda Națională de Mediu a verificat vulcanizările din București – 4.000 de anvelope care au intrat în ţară ca fiind second hand erau, de fapt, deşeuri 28 decembrie 2023 Oficialii Gărzii de Mediu au transmis, joi, că una din principalele provocări cu care se confruntă în această perioadă ţara noastră este legată de transferurile ilegale de deşeuri, mascate în importul de produse/marfă second-hand. „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sesizat Comisariatul Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu cu… Citește mai mult