Burduja, despre vânzarea gazelor din Marea Neagră către Germania: „A fost respectată legea” Webpress, 9 ianuarie 2025 Burduja a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă a fost activată clauza prin care Rezervele Statului aveau prima opţiune pentru cumpărarea de gaz din proiectul Neptun Deep. ”Statul român are doi reprezentanţi în boardul Petrom, în conformitate cu cei 20% pe care îi avem. Achiziţia în sine, contractul, nu a depăşit plafonul de la care devine sesizabil boardul Petrom. Poate fi o discuţie dacă e corect acest plafon sau nu. Ce vă pot spune este că, din datele pe care le am, legea a fost respectată. Restul răspunsurilor cred că trebuie să vi le dea Rezervele Statului. Şi aşa este corect. Nu am indicii care să-mi spună că OMV-Petrom nu ar fi notificat, aşa cum cere legea”, a afirmat Sebastian Burduja. Grupul austriac OMV a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale din proiectul său Neptun Deep, din Marea Neagră, companiei germane Uniper, din 2027, au declarat trei persoane familiare cu chestiunea pentru Reuters, în timp ce Europa caută noi modalităţi de a-şi spori securitatea energetică după ruperea relaţiilor cu Rusia. Comunicate noi Stiri Sebastian Burduja
Tensiune MAJORĂ la granița Ungariei: Poliția a deschis focul 8 ianuarie 2022 Poliţia din regiunea Gyor-Moson-Sopron a anunţat că patrulele din satul Harka au semnalat camionul care se îndrepta cu mare viteză către punctul de trecere a frontierei, relatează Reuters. Un ofiţer s-a plasat în faţa camionului şi i-a făcut semn să oprească, însă autovehiculul a accelerat, forţând poliţistul de frontieră să… Citește mai mult
Programul RABLA local – Se elimină din circulaţie un sfert de milion de maşini vechi de peste 15 ani! Anunțul ministrului Mediului 29 iulie 2023 „Sunt convins că interesul cetăţenilor în a-şi casa un autovehicul mai vechi de 15 ani, fără a avea obligaţia de a achiziţiona un autovehicul nou în schimb, va fi unul extrem de mare, la fel ca în cazul celorlalte programe de reînnoire a parcului auto pe care le derulăm prin… Citește mai mult
Stiri Strategia lui Donald Trump: Gianni Infantino, un candidat surpriză pentru funcția de secretar general al ONU 22 iulie 2026 Donald Trump propune numirea lui Gianni Infantino ca secretar general al ONU, o decizie cu implicații majore pentru politica internațională. Citește mai mult