Burduja, despre vânzarea gazelor din Marea Neagră către Germania: „A fost respectată legea” Webpress, 9 ianuarie 2025 Burduja a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, dacă a fost activată clauza prin care Rezervele Statului aveau prima opţiune pentru cumpărarea de gaz din proiectul Neptun Deep. ”Statul român are doi reprezentanţi în boardul Petrom, în conformitate cu cei 20% pe care îi avem. Achiziţia în sine, contractul, nu a depăşit plafonul de la care devine sesizabil boardul Petrom. Poate fi o discuţie dacă e corect acest plafon sau nu. Ce vă pot spune este că, din datele pe care le am, legea a fost respectată. Restul răspunsurilor cred că trebuie să vi le dea Rezervele Statului. Şi aşa este corect. Nu am indicii care să-mi spună că OMV-Petrom nu ar fi notificat, aşa cum cere legea”, a afirmat Sebastian Burduja. Grupul austriac OMV a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale din proiectul său Neptun Deep, din Marea Neagră, companiei germane Uniper, din 2027, au declarat trei persoane familiare cu chestiunea pentru Reuters, în timp ce Europa caută noi modalităţi de a-şi spori securitatea energetică după ruperea relaţiilor cu Rusia. Comunicate noi Stiri Sebastian Burduja
Bărbat din Bistrița-Năsăud, țepuit de escroci. Cum a rămas fără 30.000 de euro după ce a instalat o aplicație 28 septembrie 2023 Bărbatul și-a instalat în telefon o aplicație de control la distanță la sugestia noilor parteneri de afaceri. Problemele abia după aceea au început să apară, și asta deoarece au urmat o serie de tranzacții bancare frauduloase făcute de bărbații care s-au dovedit a fi, de fapt, niște escroci. „Sub pretextul… Citește mai mult
Science Report: Șase țări poluează oceanele mai mult decât toate celelalte la un loc. Norvegia construiește primul „cimitir” pentru dioxidul de carbon. Lovitură de senzație în genetică! Avem genomul pepenelui antic 5 septembrie 20225 septembrie 2022 Șase țări poluează oceanele mai mult decât toate celelalte la un loc ● O specie de salamandră își poate regenera creierul ● Norvegia construiește primul „cimitir” pentru dioxidul de carbon ● Lovitură de senzație în genetică! Avem genomul pepenelui antic. Șase țări poluează oceanele mai mult decât toate celelalte la… Citește mai mult
Sebastian Burduja face reduceri. 35% din funcțiile de conducere din Ministerul Energie vor fii desființate 5 martie 2025 „Am anunţat la începutul acestui an că, din respect pentru mediul privat şi pentru mediul public, pentru toţi românii care înţeleg situaţia complicată a bugetului ţării, a finanţelor ţării, şi iau măsuri pentru a opri risipa şi pentru a avea o activitate mai eficientă şi mai performantă, iniţiem un demers… Citește mai mult