Science Report: Șase țări poluează oceanele mai mult decât toate celelalte la un loc. Norvegia construiește primul „cimitir” pentru dioxidul de carbon. Lovitură de senzație în genetică! Avem genomul pepenelui antic

Șase țări poluează oceanele mai mult decât toate celelalte la un loc ● O specie de salamandră își poate regenera creierul ● Norvegia construiește primul „cimitir” pentru dioxidul de carbon ● Lovitură de senzație în genetică! Avem genomul pepenelui antic.

Șase țări poluează oceanele mai mult decât toate celelalte la un loc

V-ați obișnuit în ultimii ani să citiți despre SUA și China ca fiind cei mai mari poluatori ai planetei. Ei bine, nu e chiar așa. Cel puțin când e vorba despre poluarea oceanelor și deversarea deșeurilor de plastic acolo nu trebuie, altă țară deține nedoritul loc I.

Asta ne-o spun cercetătorii olandezi de la Universitatea Wageningen, ajutați de voluntarii de la organizația ecologistă Ocean Cleanup. Tot din Olanda sunt și cei din urmă. Oamenii ăștia au adunat mostre de plastic fix din uriașa insulă de gunoaie care se întinde pe milioane de kilometri pătrați în Pacific. Peste 6.000 de mostre au ajuns astfel la analiză, ca să se vadă de unde provin.

A reieșit că 33,6% vin din Japonia, 32,3 din China și 9,9% din Coreea de Sud. Urmează SUA cu 6,5%, Taiwan cu 5,6% și Canada cu 4,7%. Împreună, țările menționate se fac vinovate de peste 92% dintre gunoaiele din oceane. Ce e și mai interesant este că de zece ori mai multe deșeuri de plastic ajung în oceane în urma activităților de pescuit, decât cele deversate din marile așezări urbane.

Asta e foarte bine. Adică, nu e bine că deversează ăia plastic și alte mizerii în oceane. E bine că i-am identificat. Acum mai rămâne să vedem și dacă se va lua vreo măsură, sau dacă îi va durea pe ăștia undeva de măsurile luate. Nu de alta, dar până acum au cam căzut pe spate de ce afectați au fost de statistici din astea.

O specie de salamandră își poate regenera creierul

Ați auzit de salamandrele alea care își pot regenera membrele pierdute. Vine cercetătorul, le taie o lăbuță, un picioruș, că asta face el, și, puf, ăstora le apare un membru nou în locul celui pierdut, în doar câteva săptămâni. Să știți de la noi că sunt niște amatoare salamandrele astea. De fapt, nu chiar de la noi, că noi nu chinuim amfibieni, ci dintr-un studiu publicat recent în revista Science de o echipă internațională de specialiști în salamandre.

Oamenii ăștia de știință au descoperit că o anume specie de salamandră, Ambystoma mexicanum pe numele ei științific, sau axolotl după cum o știu mexicanii (că pe acolo trăiește ea), își poate regenera chiar și creierul, dacă o parte din el dispare din varii motive. Și nu doar creierul, ci și măduva spinării, inima sau altele asemenea. Mă rog, asta se știa încă din 1964, nu e chiar o noutate.

Noi vom trece peste motivele pentru care cercetătorii continuă de atunci și până azi să tot taie creierul, coloana sau inima acestor salamandre. Important este că au descoperit și cum anume se petrece tot procesul de regenerare. Mai precis, care sunt genele responsabile de toată treaba și cum anumite celulele se transformă în neuroni.

Toată activitatea de regenerare a creierului durează aproximativ 12 săptămâni și, stați liniștiți, spun cercetătorii că funcționează mai bine ca înainte. Rămâne doar de văzut cum pot aplica strategia și la oameni că, în fapt, aici e tot schepsisul.

Norvegia construiește primul „cimitir” pentru dioxidul de carbon

Norvegienii par deciși să rezolve odată pentru totdeauna problema dioxidului de carbon. Pentru asta, au luat decizia de a construi un uriaș depozit subteran în care vor pompa dioxidul de carbon lichefiat care rezultă în urma activităților industriale din Europa. Suna bine, dar veți vedea că nu e.

Asta se întâmplă pe insula Oygarden, iar depozitul se adresează nu doar companiilor din Norvegia, ci și tuturor companiilor interesate să reducă astfel nivelul de poluare. Ideea nu este chiar una nouă. Există deja câteva zeci de astfel de depozite peste tot pe planetă și numai rentabile nu au fost până acum. Spre exemplu, americanii tocmai au închis o inițiativă similară, la Petra Nova, în Texas, pe motiv că nu era rentabilă.

Norvegienii au încheiat deja contracte cu Olanda, Germania și Belgia pentru a construi conducte care să direcționeze dioxidul de carbon lichefiat către ei. Apoi, îl vor pompa la 2.600 de metri sub nivelul mării, estimând ei că să ajungă la circa 6 milioane de tone pe an. Având în vedere că numai UE emite vreo 3,7 miliarde de tone anual, inițiativa norvegienilor nu pare decât o picătură într-un ocean. Dar asta e doar începutul.

Faimoasa organizație Greenpeace deja s-a opus deschis proiectului și susține că, de fapt, astfel de acțiuni nu fac decât să încurajeze folosirea combustibililor fosili. Zic ecologiștii că, în loc să investească peste 1,7 miliarde euro în cimitire din astea, mai bine i-ar fi investit în dezvoltarea tehnologiilor eco. În concluzie, nu vă bucurați că nu s-a găsit nicio soluție. Mai e mult până departe.

Lovitură de senzație în genetică! Avem genomul pepenelui antic

Un studiu recent publicat în revista Molecular Biology and Evolution de către o echipă mixtă de geneticieni britanici și germani susține că s-a reușit identificarea în premieră a genomului pepenelui antic, folosindu-se semințe vechi de circa 6.000 de ani descoperite în Libia.

La ce ne folosește asta nu prea se știe exact, mai ales că nimeni nu știe încă să spună cum s-a făcut trecerea de la pepenii amari de pe vremea aia către cei dulci din prezent. Mă rog, nici ăștia de azi nu mai sunt dulci cum obișnuiau să fie, dar asta e altă problemă de genetică. Revenind la genom, e bine să îl ai că nu știi când îți trebuie.

Ideea este că pepenii au fost consumați prima dată în nordul Africii, cam pe acolo fiind și locul lor de origine. La început erau amari și numai semințele erau consumate, o practică ancestrală pe care e bine să o țineți minte că nu se știe când vă veți întoarce la ea. Mai exact, pepenii ăia, Citrullus mucosospermus pe numele lor, erau imposibil de mâncat, că ți se acrea și sufletul de la ei, după cum o spune și numele. De aceea, erau folosite doar semințele, cu precădere în tot felul supe și tocănițe.

Egiptenii, oameni luminați, au reușit să domesticească pepenii și să obțină soiuri tot mai dulci. Cum? Nu se știe. Asta încearcă să afle și geneticienii amintiți. După ce vor afla, sperăm să le spună și comercianților de la noi. Nu de alta, dar a observat oricine că noi deja a trecut în pasul trei evolutiv al dezvoltării pepenilor, ăla în care am reușit să obținem cu succes gustul de carton creponat.