Ce decizie a luat Mircea Lucescu după accidentarea portarului titular. A fost chemat de urgență din vacanță pentru barajul cu Turcia Webpress, 23 martie 202623 martie 2026 Probleme serioase pentru naționala României cu doar câteva zile înainte de barajul decisiv cu Turcia. Titularul din poartă, Ionuț Radu, a acuzat probleme medicale în timpul partidei dintre Celta Vigo și Deportivo Alavés, într-un meci care s-a transformat într-un adevărat coșmar. Portarul român s-a accidentat în minutul 60, după o intervenție în care a aterizat greșit și a resimțit dureri la gamba dreaptă. Radu a cerut imediat intervenția echipei medicale și a primit îngrijiri pe teren, însă a decis să continue jocul, deși staff-ul pregătea deja schimbarea. Momentul a coincis cu prăbușirea incredibilă a echipei sale. După ce conducea cu 3-0, Celta a fost egalată în doar câteva minute, iar primul gol încasat după accidentarea lui Radu a venit chiar dintr-un șut de la distanță, care a făcut 3-3. Drama nu s-a oprit aici. În finalul partidei, Alavés a dat lovitura, profitând și de o intervenție ezitantă a portarului român, care a ieșit nesigur din poartă, iar oaspeții au întors scorul: 4-3 pentru Alavés. Pentru a suplini accidentarea lui Ionuț Radu, Mircea Lucescu a apelat la un jucător aflat în vacanță, alături de soție, la Milano. „Având în vedere situația medicală a lui Ionuț Radu după partida Celta Vigo – Alavés, selecționerul Mircea Lucescu a decis convocarea la echipa națională a portarului Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova. Acesta se va alătura lotului pentru meciurile din play-off-ul de calificare la Campionatul Mondial”, au transmis cei de la FRF duminică seara, pe pagina de Facebook. Sport Stiri
Politica Decizie CCR: Validarea modificărilor la legea prosumatorilor și implicațiile acesteia pentru viitorul energiei verzi în România 29 aprilie 202629 aprilie 2026 Decizia CCR de a valida modificările la legea prosumatorilor deschide noi perspective pentru energia verde în România. Analizăm implicațiile acestei decizii. Citește mai mult
Val de caniculă cu temperaturi record: 44 de grade Celsius – Zonele afectate grav 10 august 2023 Postul de televiziune spaniol RTVE a descris căldura drept „sufocantă”, în timp ce ziarul El Mundo a titrat: „Neuronii se topesc ca untul”. Pentru întreg teritoriul sau zone extinse ale regiunilor Andaluzia, Castilia şi León, Madrid şi Castilia-La Mancha şi chiar pentru teritoriul de obicei mai răcoros al Ţării Bascilor,… Citește mai mult
Zelenski anunță „linia roșie” pe care Ucraina nu o va trece pentru un potențial acord de pace cu Putin 12 martie 2025 „Luptăm pentru independența noastră. Prin urmare, nu vom recunoaște niciun teritoriu ocupat ca fiind al Rusiei. Acesta este un fapt”, a spus Zelenski, potrivit The Kyiv Independent. „Poporul nostru a luptat pentru acest lucru, eroii noștri au murit. Câți răniți, câți au murit… nimeni nu va uita asta. Aceasta este… Citește mai mult