Cum au beneficiat Statele Unite ale Americii de pe urma „partenerului strategic” cu România. De la bombardarea Belgradului la suportul logistic în războiul cu Iran

Războiul din Orientul Mijlociu început de SUA și Israel împotriva Iranului a amplificat criticile președintelui american, Donald Trump, față de aliații NATO. Acesta spune că nu are nevoie de ajutorul lor, deși inițial le-a cerut acest lucru și avertizează inclusiv cu scoaterea Statelor Unite din Alianță. Trump declara recent că NATO fără SUA este „un tigru de hârtie”.

Realitatea este însă că Donald Trump are nevoie de partenerii NATO, inclusiv de România, lucru fapt demonstrat recent după ce administrația americană a cerut voie autorităților de la București să folosească bazele de la Mihail Kogălniceanu și de la Câmpia Turzii pentru războiul din Iran. Astfel, în urma unei ședințe CSAT și a unui vot în Parlament, care s-a lăsat cu scandal, România a decis să permită SUA să-și aducă la bazele de pe teritoriul țării avioane de realimentare și personal militar, precum și radare și alte aparaturi de tip defensiv.

Nu este însă prima dată când România ajută Statele Unite în nenumăratele conflicte militare pe care le-a început pe glob, atât în Europa, dar și în Orientul Mijlociu sau în Nordul Africii. De la Revoluție până astăzi, România a facilitat trecerea avioanelor americane prin spațiul său aerian și a trimis trupe în sprijinul americanilor în diverse zone de conflict.

În 2005, SUA și România au semnat un acord privind utilizarea unor “facilități și zone convenite”, permițând forțelor americane acces pentru antrenament, pre-poziționare de echipamente și, la nevoie, pentru dislocare și operații. Anexa A a acordului menționează explicit poligonul Smârdan, poligonul și terminalul feroviar Babadag, Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și poligonul Cincu ca locații la care forțele SUA au drept de acces.

Operațiunile din fosta Iugoslavie

Relația a început încă din perioada tulbure a tranziției de după comunism.

România a oferit sprijin logistic crucial pentru campania aeriană NATO din 1999 (Operațiunea Allied Force), care a inclus bombardarea Belgradului și a altor ținte iugoslave, prin deschiderea spațiului aerian și facilități militare.

Acest ajutor, acordat în martie–aprilie 1999, a permis avioanelor NATO să zboare pe rute mai scurte spre Serbia, accelerând operațiunile.

Prin accesul oferit NATO, România și-a accelerat procesul de aderare la blocul militar, fiind primită în Alianță în anul 2004.

Decizia Bucureștiului a fost primită cu critici de către Belgrad și Moscova, fiind organizate inclusiv proteste anti-NATO în București. Evenimentul a constituit și un subiect de dezbatere important în presa vremii.

Războiul din Irak

Încă de la începutul anilor ’90, România s-a implicat, deși modest, pentru susținerea Statelor Unite în Războiul din Golf. În coaliția internațională împotriva Irakului (operațiunea Desert Storm), România a contribuit cu 363 de cadre medicale și 21 de soldați, integrați într-un spital de campanie desfășurat la al‑Jubayl, sub comandă britanică.

În paralel, România, membru al Consiliului de Securitate ONU în 1990, a susținut politic rezoluțiile împotriva Irakului, episod evocat ca moment-cheie în apropierea de SUA.

După invazia americană din Irak, din 2003, România a participat cu trupe în zona de conflict, trimițând inițial batalioane de infanterie, poliție militară și unități de informații militare. Între 6.830 și peste 8.400 de militari români au fost prezenți prin rotație în Irak, în perioada 2003–2009.

„Cel de-al doilea conflict ne-a permis să ne folosim poziția geostrategică, prin intermediul bazei de la Kogălniceanu – pusă la dispoziția americanilor – care au efectuat o parte din rotații acolo. S-a putut constata că nu numărul militarilor trimiși în Irak era cel mai semnificativ, ci, uneori, era mai important sprijinul politic, logistic și de informații.”, scria Adrian Năstase, premierul României la începutul războiului din Irak, pe blogul său personal.

România a pierdut doi militari în conflictul din Irak și a avut aproximativ 15 răniți, până la retragerea principalului contingent, în 2009. De atunci, în Irak au fost lăsate doar misiuni mici de instruire și consiliere NATO.

Afganistan

România a participat la războiul din Afganistan din 2002 până în 2021, de partea coaliției conduse de SUA, în cadrul ISAF și ulterior al misiunii NATO Resolute Support.

MApN indică faptul că peste 32.000 de militari români au trecut prin teatrul de operațiuni în rotații de șase luni, cu vârfuri de aproximativ 1.600 de militari dislocați simultan în zone dure precum provincia Zabul și apoi Kandahar.

Pierderile în Afganistan au fost cele mai grele dintre toate misiunile externe: între 23 și 27 de militari români au fost uciși și peste 200 au fost răniți până la încheierea misiunii în 2021.

Libia

România a participat la misiunea NATO Unified Protector (31 martie – 31 octombrie 2011), bazată pe Rezoluția ONU 1973, care impunea embargo armat, zonă interzisă zborurilor și protecție civilă împotriva forțelor lui Gaddafi. România a contribuit cu o fregată și 207 militari pentru impunerea embargoului de arme, însă nu a trimis trupe terestre pe teritoriul Libiei.

Fregata „Regele Ferdinand” a operat în Marea Mediterană din aprilie 2011, executând misiuni de blocadă navală pentru a opri transferul de arme și mercenari spre Libia.

Președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, a confirmat sprijinul României pentru operațiune, iar NATO a recunoscut contribuția semnificativă a României. Costul misiunii pentru România a fost de circa 4,5 milioane de euro pentru o perioadă de trei luni.