Situația din Orientul Mijlociu poate aduce o criză energetică fără precedent, dar este țara noastră pregătită? „România nu mai are cum să acționeze în acest sens, este mult prea târziu” Webpress, 24 martie 202624 martie 2026 Undele de șoc ale conflictului din Iran par că nu se mai opresc, iar în acest context lumea riscă să intre în cea mai gravă criză energetică din ultimii zeci de ani, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a afectat puternic producția și transportul de petrol și gaze, a avertizat recent Fatih Birol, directorul Agenției Internaționale a Energiei (AIE). Oficialul a declarat că, în prezent, piața mondială pierde aproximativ 11 milioane de barili de petrol pe zi, un nivel care depășește impactul combinat al celor două mari crize petroliere din anii ’70. „Această criză echivalează, în acest moment, cu două crize petroliere și un colaps al pieței gazelor la un loc”, a spus Birol, citat de Le Figaro. În plus, cel puțin 40 de infrastructuri energetice au fost „grav sau foarte grav avariate” în nouă țări din regiune, în urma atacurilor și represaliilor militare. Astfel, potrivit Agenției Internaționale a Energiei, situația riscă să se deterioreze rapid în continuare dacă conflictul continuă. În acest context, se pune întrebarea legitimă cât de pregătită este România pentru un scenariu în care criza energetică poate lua amploare, știut fiind faptul că, deși prețul petrolului are un efect indirect asupra energiei electrice, totuși chiar și acolo unde nu se folosește petrol direct, piața energiei e interconectată. Cât privește pregătirea țării noastre în fața unui scenariu precum cel descris de Fatih Birol, Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor și a Comunităților din Energie (APCE), se declară sceptic. „România nu mai are cum să acționeze în acest sens, este mult prea târziu. Politica de descurajare a prosumatorilor, comunităților de energie și mai ales a electromobilității pe care România a dus-o în trecut și o duce și în prezent își spune cuvântul”, arată acesta. Pe de altă parte, situația este atât de gravă încât oficialii români urmează să declare stare de criză pe piața carburanților. „Principalele măsuri vizează declararea stării de criză în domeniul combustibililor, limitarea exporturilor de diesel din România, limitarea adaosului comercial al companiilor din industria petrolieră la 50% din media anului 2025, crearea unui mecanism prin care să nu existe posibilitatea unor creșteri artificiale ale prețurilor la pompă și eliminarea obligativității de minimum 8% biocombustibil în benzină, lucru care pune presiune asupra prețului. Totodată, am propus o schemă prin care transportatorii beneficiază de o bonificație de 85 de bani pe litru, iar agricultorii de o reducere de 2,6 lei pe litru din acciză pentru motorina utilizată. De asemenea, în urmă cu două săptămâni s-a luat decizia de limitare a prețului la gaze naturale, care au crescut cu 141% în ultimele trei săptămâni. Protejăm astfel 3,5 milioane de români, asigurând un preț de 0,31 lei pe kilowatt pentru consumatorii casnici pentru următorul an”, a explicat ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Pe de altă parte, președintele APCE se declară sceptic în ce privește faptul că România mai poate lua măsuri economice pentru reducerea dependenței față de petrol, de combustibili fosili și inclusiv gaz natural. „România a avut o atitudine neproductivă, deficitară, pe zona pe care de exemplu Spania la ora actuală o are. Spania produce doar 15% din energie pe bază de gaze naturale, a încurajat transportul electric, în capitală la ei, de exemplu, nu poți circula decât cu electric sau hibrid. Noi, în schimb, ce am făcut? Am eliminat un program care funcționa, Rabla Verde, am luat banii de la acest program și am subvenționat achiziția de automobile pe combustibili fosili”, arată acesta. Pentru a ilustra de altfel dependența de combustibili fosili, Dan Pîrșan explică faptul că fiecare automobil cu motor termic vândut este „captiv” pe toată durata de funcționare de un număr limitat de stații de benzină. „Acel bun, pe toată viața lui, va fi nevoie să fie alimentat cu carburant. În schimb, gândiți-vă că mașinile electrice pot fi alimentate cu energie inclusiv de la soare, iar pentru prosumatorii care au panouri fotovoltaice și mașini electrice iată că lucrurile stau mai simplu pe zona asta. Gândiți-vă că în luna februarie în Norvegia s-au înmatriculat doar 18 mașini pe combustie. Lucrul ăsta trebuie să spună ceva”, arată președintele APCE. Cât despre criza actuală, specialistul arată faptul că nimeni nu știe cât va dura și cât de dură va fi, dar ar trebui să fie un semnal de trezire de dependența legată de combustibilii fosili sau gazele naturale. „Iată în schimb că România pariază în continuare pe gazele naturale, având mirajul Neptun Deep. Ei, iată că acel Neptun Deep nu este pe viață și pe măsură ce rezervele naționale pe zona de uscat se vor diminua, noi vom rămâne dependenți de importurile de gaze, chiar și cu acest Neptun Deep. Și vă mai dau un exemplu, prin programul Anghel Saligny, sumele bugetate pentru perioada 2022-2028 pentru extinderea rețelelor de gaze se ridică la 12 miliarde de lei, adică o sumă enormă, în timp ce Uniunea Europeană tot spune că gazele naturale trebuie să fie un combustibil de tranziție, dar iată că noi ne încăpățânăm pe acest lucru”, explică Dan Pîrșan. Pe de altă parte, acesta recunoaște că bătrânul continent are încă probleme la acest capitol, din moment ce sunt țări precum Italia sau Croația, unde peste 90% din energie este produsă cu gaze naturale, deci, adaugă Dan Pîrșan, iată că Europa continuă încă să ardă un combustibil prețios, care ar putea fi de exemplu valorificat mult mai mult în petrochimie. „Deci nu, România nu are nicio viziune la ora actuală. (…) Din punctul meu de vedere va fi foarte greu să se ajungă la prețurile de 60-70 de dolari pe baril care au fost, chiar în cazul unei acalmii totale. Răul s-a făcut. Părerea mea este că România a mers pe drumul greșit, a pariat pe calul ghinionist, sau pe cifra proastă la ruletă și asta nu ne demonstrează decât faptul că am avut oameni la butoane fără viziune, din păcate”, încheie președintele APCE. Politica Stiri
Pod căzut peste calea ferată, în județul Brașov. Circulația trenurilor este blocată 22 septembrie 2022 Pasarela care face legătura între Brașov șiPrejmer este în șantier, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov impunând deja de mai multe zile, restricții de tonaj. Aceste restricții nu au fost însă respectate, după cum se poate vedea și în fotografia atașată, mai ales în condițiile în care Poliția Rutieră… Citește mai mult
Monden / Lifestyle Schimb de focuri într-un mall din SUA: Analiza unui incident tragic și implicațiile sale sociale 24 aprilie 202624 aprilie 2026 Un schimb de focuri într-un mall din Baton Rouge a dus la moartea unei persoane și la rănirea altor cinci, generând îngrijorări asupra violenței armate din SUA. Citește mai mult
Politica Conflictul Decizional în Achiziția Vaccinurilor Anti-COVID: O Analiză a Responsabilităților între Cîțu și Voiculescu 6 iulie 20266 iulie 2026 Disputa dintre Cîțu și Voiculescu asupra achiziției vaccinurilor anti-COVID scoate la iveală complexitatea procesului decizional și implicațiile sale pe termen lung. Citește mai mult