Miza reală pentru Sorin Grindenau este, de fapt, un guvern fără USR? „Vor să refacă USL cu aripa anti-Bolojan” Webpress, 31 martie 202631 martie 2026 PSD contemplează de câteva săptămâni cu privire la ieșirea din coaliția de guvernare, convocând inclusiv o consultare internă a cărei rezultat va fi aflat pe 20 aprilie, după Paște. Între timp, voci din interiorul partidului vorbesc deja despre o despărțire iminentă de PNL, UMDR și USR. Sorin Grindeanu declara recent că PSD nu va vota o moțiune de cenzură depusă de AUR împotriva Guvernului și nici nu va vota un guvern minoritar. În acest caz, posibilitățile rămân destul de limitate. Social-democrații nu-și pot permite să preia ei guvernarea în acest moment, iar votul alături de AUR al unei moțiuni de cenzură poate compromite partidul. În Opoziție, PSD ar pierde accesul la resurse, iar primarii ar fi nemulțumiți. O variantă mai fezabilă pentru PSD ar fi însă să scoată USR din guvern, în contextul în care prezența lor în coaliție este de neacceptat, iar apropierea de Ilie Bolojan este deranjantă. Sorin Grindeanu declara că această coaliție nu mai „poate continua în forma actuală”. Cu alte cuvinte, obiectivul PSD nu pare să fie ieșirea efectivă din arcul guvernamental, ci mai degrabă reconfigurarea guvernului: cu Bolojan, dar fără USR, sau chiar fără niciunul dintre ei. Atât PSD, cât și USR, nu s-au ferit, de la formarea acestei coaliții, să își arate antipatia unii față de ceilalți, construită în peste 10 ani, iar zilele acestea social-democrații par să se fi hotărât să schimbe foaia. Social-democrații au votat deja două moțiuni simple depuse de suveraniști împotriva ministrei USR a Mediului, Diana Buzoianu, iar asta arată cât de porniți sunt împotriva formațiunii conduse de Dominic Fritz. Pentru Bolojan însă, plecarea USR ar echivala cu finalul mandatului său, el fiind în acest moment susținut de USR și de o parte din PNL, iar pentru PSD ar fi o oportunitate numai bună pentru a-și arăta forța politică și de a-și asigura o guvernare mai liniștită, într-o configurație mai prietenoasă. Analistul și Jurnalistul Ion M. Ioniță consideră că social-democrații încearcă să scape de USR și, dacă se poate, și de Ilie Bolojan, pentru a forma un nou USL. „Cred că este și asta o miză și este o miză importantă, să scoată USR-ul de la guvernare. Cred că aici este și una dintre cheile problemei. Faptul că e din ce în ce mai greu pentru PSD să admită prezența la guvernare a USR-ului și asistă, astfel, la o escaladare a declarațiilor lui Sorin Grindeanu împotriva coaliției, bineînțeles, împotriva premierului Bolojan, dar și a USR-ului.”, punctează Ion M. Ioniță. Analistul punctează că noua moțiune împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, pe care PSD o va vota, ar putea fi un nou moment cheie în escaladarea tensiunilor din guvern. „Este un ministru abonat la moțiuni din partea opoziției, dar și cu voturi multe în ajutor din partea PSD. Ministrul Mediului este un ministru care deranjează foarte mult o grămadă de centre de structuri care sunt foarte nemulțumite de felul în care s-a apucat să scoată la lumină niște lucruri care erau demult îngropate în nisipurile de pe litoralul românesc.”, adaugă acesta. Ion M. Ioniță consideră că pentru PSD devine din ce în ce mai urgentă scoaterea USR de la guvernare, iar dacă scapă și de Bolojan, cu atât mai bine pentru ei. „Acum probabil că încearcă această lovitură prin care să scape de Ilie Bolojan, să scape și de USR și să refacă un USL cu aripa anti-Bolojan din PNL și să facă o majoritate în Parlament de conjunctură, bazându-se și pe colaborări, să spunem, cu partide din Opoziție, cu care de multe ori au împărtășit aceleași puncte de vedere.”, mai spune analistul. Acesta precizează că dacă Bolojan ar renunța la USR, nu ar mai avea perspective să rămână premier, pentru că ar deveni inutil. „Acum, cât de cât, se mai susține cu USR-ul în coaliție, dfar schimbarea lui n-ar mai fi împiedicată, ar rămâne la cheremul PSD.” Ion M. Ioniță spune că dacă premierul Bolojan ar rămâne fără USR, s-ar putea ca partea din PNL care îl vrea acum plecat să preia puterea și să-l dea jos. Administratie publica Institutii publice Politica Ilie Bolojan
Politica Spionajul rus în Polonia: O amenințare în creștere și implicațiile sale pe termen lung 7 mai 20267 mai 2026 Polonia se confruntă cu o intensificare a activităților de spionaj rus, cu 91 de arestări în doar doi ani, echivalente cu ultimele trei decenii. Acest articol analizează implicațiile acestei situații. Citește mai mult
Monden / Lifestyle Hărțuirea online a adolescenților: Eurodeputații cer măsuri mai dure pentru combaterea fenomenului 30 aprilie 202630 aprilie 2026 Eurodeputații cer măsuri mai dure pentru combaterea hărțuirii online, având în vedere că unul din șase adolescenți este victimă a abuzurilor cibernetice. Citește mai mult
Horoscop 12 decembrie. O zodie trage lozul câştigător! Din unde dă, primeşte însutit! 11 decembrie 2021 Berbec Poate că ar trebui să îți pui puțină ordine în gânduri. Încearcă să-ți stabilești clar prioritățile și să nu te mai lași distras de lucruri mărunte. Taur Astăzi ești preocupat de aspectul tău fizic. Te cercetezi cam mult în oglindă, parcă cauți ceva de criticat. Gemeni Ești îngândurat. Ți… Citește mai mult