Cele mai mari suprafețe de teren din România sunt lucrate de străini: arabi, libanezi, danezi, italieni sau nemți. Subvenții de zeci de milioane de euro Webpress, 13 aprilie 202614 aprilie 2026 Deși România are aproximativ 800.000 de fermieri, datele APIA arată că subvențiile agricole sunt puternic concentrate, iar printre cei mai mari beneficiari se află numeroși investitori străini care exploatează suprafețe întinse de teren. Subvențiile primite sunt de 188 de milioane de lei (circa 40 mil. euro) în 2025. România are 12,7 milioane de hectare de teren agricol, dintre care 8,4 milioane sunt arabile, iar mai mult de jumătate sunt cultivate cu cereale. Din acestea, cele mai mari ferme sunt exploatate de străini – arabi, libanezi, danezi, italieni sau nemți – fie că le-au luat în arendă, fie că le au în proprietate, și se numără printre marii beneficiari de subvenții pentru suprafață primite de România de la Uniunea Europeană, arată ZF. Doar doi români sunt în top zece beneficiari de subvenții, antreprenorii Petru Corvin Mateiu și Mihai Anghel, cu firmele Agro Nevada Tim și Cervina, conform sursei citate, care a făcut o analiză pe baza datelor oferite de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) privind subvențiile acordate în 2025. Care a fost cea mai mare subvenție Cea mai mare plată pentru suprafața lucrată a fost acordată în 2025 pentru compania Agricost, în valoare de 28,3 milioane lei (circa 5,5 mil. euro), arată datele APIA. Aceasta este deținută de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite și exploatează circa 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, fiind, de altfel, cea mai mare fermă din România. Pe următoarea poziție se află JD Agro Cocora, deținut de investitori danezi prin Romania Farm Invest A/S. Compania a primit o subvenție de 11,2 milioane de lei (circa 2,2 mil. euro), iar în 2025 reprezentanții săi spuneau că administrează peste 17.500 de hectare în județele Ialomița, Constanța și Buzău. Locul al treilea este ocupat tot de investitori străini, de Emiliana West Rom, afacere deținută de italieni, care are una dintre cele mai mari suprafețe cultivate cu cereale din țară, de 12.000 de hectare, și o fermă de bovine de 1.200 de capete în județul Timiș. Aceasta a primit subvenții de 7,6 milioane de lei (circa 1,5 mil. euro), potrivit APIA. Pe locul al patrulea în top se clasează Agro Nevada Tim, controlată de Petru Corvin Mateiu, un antreprenor discret din județul Timiș. Tot în top, pe locul al șaselea, se află antreprenorul Mihai Anghel, cu compania Cervina. Ambele au primit subvenții de peste 7 milioane de lei (circa 1,5 mil. euro). În topul celor mai mari 30 de beneficiari de subvenții se află și instituții precum Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, lucru care sugerează că subvențiile nu sunt exclusiv pentru producție agricolă, ci și pentru administrarea resurselor. Aceasta a primit 4,3 milioane de lei (circa 850.000 de euro). Printre marii fermieri se numără și unii baroni ai PSD. În topul celor mai mari 30 de beneficiari de subvenții din România, țară care are circa 800.000 de fermieri, se află și firma A&S International 2000, condusă de Sorin Paul Stănescu. De asemenea, se află compania Longin, deținută de „baronul agriculturii” din județul Olt, Longin Mircea Drăghicescu. Cei mai mari beneficiari de subvenții pentru suprafața lucrată sunt din județele Timiș, Ialomița, Călărași și Teleorman, de altfel, județele puternic agricole, care sunt și mari producători de cereale și oleaginoase. Administratie publica Afaceri / Comert Institutii publice
Vicepreședinte PNL: „O să fie și mai greu să votăm bugetul dacă nu conține și cei 7% pentru investiții” 21 decembrie 2021 „PSD-ul taie din investiții iar asta este absolut greșit Nu domnilor de la PSD, 6,7% nu este egal cu 7%! PNL a pornit în negocierile cu PSD cu o serie de principii liberale de bun simț: nu mărim taxele, alocăm 7% din PIB pentru investiții, nu introducem noi taxe, nu… Citește mai mult
Pericolul ascuns din portocale. Cui sunt interzise fructele bogate în vitamina C 14 decembrie 2021 „Sunt persoane care trebuie să le consume în cantităţi mici sau deloc. Este vorba despre cei care suferă de reumatism deoarece natura acidă a sucului poate să accentueze simptomele artritei. De asemenea, şi coaja fructului trebuie folosită cu atenţie pentru că poate fi tratată chimic pentru conservare îndelungată ori pentru… Citește mai mult
Alimentele care desfundă arterele și curăță sângele. Cum scoți toată OTRAVA din corp 15 decembrie 2021 Iată cum să reglezi colesterolul prin alimentație: Suc de portocale Un studiu din 2011 publicat online in American Journal of Clinical Nutrition a relevat ca sucul de portocale, baut cate doua cani pe zi, poate reduce tensiunea arteriala diastolica. Asta deoarece sucul de portocale contine un antioxidant care ajuta la… Citește mai mult