PSD pregătește ruptura. Presiune uriașă pe Bolojan, care refuză să demisioneze. I-ar fi comunicat asta chiar și lui Nicușor Dan SURSE Webpress, 16 aprilie 202616 aprilie 2026 Tensiunile politice din jurul Palatului Victoria ating un nou nivel, iar scenariul unei posibile schimbări la conducerea Guvernului se conturează tot mai clar. În centrul tensiunilor se află premierul Ilie Bolojan, aflat sub presiunea unei eventuale retrageri a sprijinului politic din partea PSD, în timp ce acesta transmite, pe de altă parte, că nu intenționează să își dea demisia. PSD își pregătește decizia internă: retragerea sprijinului pentru Bolojan Social-democrații ar urma să tranșeze luni una dintre cele mai importante decizii politice ale momentului, printr-un vot intern care vizează retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan și solicitarea oficială a demisiei acestuia din funcția de premier. În interiorul partidului, direcția este deja conturată, potrivit surselor Observator. Sorin Grindeanu și-a exprimat în mod clar, cu câteva zile înainte de vot, susținerea pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan de la conducerea Executivului. Tot potrivit surselor citate, miniștrii PSD ar avea deja demisiile pregătite, urmând să le depună în cazul în care premierul nu își părăsește funcția. În același timp, Grindeanu ar lua în calcul un demers instituțional la nivelul Președinției, prin care să îi solicite lui Nicușor Dan să constate absența unei majorități parlamentare și să declanșeze consultări oficiale cu partidele politice. Nu este exclusă nici varianta ca PSD să susțină o moțiune de cenzură, dacă aceasta va fi inițiată de AUR în perioada de interimat care ar putea urma unei eventuale retrageri a miniștrilor social-democrați. Premierul respinge demisia și mută presiunea în Parlament În paralel, Ilie Bolojan a transmis ferm, potrivit acelorași surse politice, că nu își va da demisia din funcția de premier. Acesta le-ar fi comunicat liberalilor, în cadrul unei întâlniri recente la sediul PNL București, că își va continua mandatul indiferent de decizia PSD de a retrage sprijinul politic. Poziția sa este una fără echivoc: dacă social-democrații doresc înlăturarea sa, acest lucru trebuie realizat printr-o moțiune de cenzură în Parlament, nu prin presiuni politice interne. Consilierul general liberal Silviu Feroiu a transmis: „O surpriză extraordinară pe care am avut-o astăzi la sediul Partidului Național Liberal București: premierul Bolojan a venit într-o vizită neanunțată. Discuțiile au fost deschise și directe. Majoritatea dintre noi i-am transmis clar că nu ne dorim să își dea demisia — iar răspunsul lui a fost la fel de ferm: nu o va face. Întrebat cum reușește să reziste în fața valului de critici, inclusiv din partea unor colegi din guvern, a răspuns simplu și memorabil: „Când te înjură unii, e ca o binecuvântare”. Un mesaj care spune multe despre determinare. Un lucru este sigur: reformele vor continua, pe toate palierele”. În spațiul politic liberal, reacțiile au fost la fel de tranșante. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a transmis un avertisment dur la adresa PSD, susținând că o ruptură a coaliției ar putea avea consecințe majore la nivel guvernamental și economic. Acesta a declarat: „Veți da foc la țară. Să nu spuneți că nu ați fost avertizați! Tot ce am reușit până acum, aș spune totuși, împreună va fi anual (inclusiv scăderea dobânzilor înainte de războiul din Golf). Nu va avea cine să atingă țintele din PNRR și banii europeni nu vor mai veni. Funcționarii ministerelor, în lipsa autorității politice, se vor demobiliza și vom rata reforme importante. Acelea puse acolo, anul trecut, în programul de guvernare al Coaliției. Să vă fie clar: Ilie Bolojan nu este o marionetă, așa cum v-ați obișnuit în trecut. Nu își va da demisia! Mai mult, larga majoritate a Partidului Național Liberal va face scut în jurul lui Ilie Bolojan. Pentru că este omul care în acest moment poate duce guvernarea mai departe”, a transmis Ciprian Ciucu. Politica Stiri Ilie BolojanNicușor Dan
ANUNȚ ÎNGRIJORĂTOR al specialiștilor: Majorarea pensiilor ar putea ÎNTÂRZIA! Care este MOTIVUL și la ce trebuie să se aștepte pensionarii 12 decembrie 2021 „In principiu, bugetul este creionat. Aceste operatiuni premergatoare platii pensiilor sunt niste operatiuni destul de complicate… Datele se centralizeaza la nivel national, unde se tiparesc in sistem centralizat acele mandate de pensii, adica cupoanele acelea in limbaj cunoscut (…) Presupune niste verificari, presupune listarea acelor documente, dupa care ele se… Citește mai mult
Sărbătoare cu ghinion. Aproape 4.000 de șoferi au rămas pietoni în minivacanța de de Sfânta Maria 16 august 2023 Poliţiştii rutieri au reţinut, în minivacanţa de Sfânta Maria (11 – 15 august), aproape 4.000 de permise de conducere, dintre care 388 pentru consum de alcool şi 90 pentru consum de droguri.”Poliţiştii au acţionat, atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii, pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor grave… Citește mai mult
Accident între un microbuz şi un utilaj agricol, cu 10 persoane implicate. Printre răniţi, un copil de 15 ani – FOTO 31 octombrie 2022 „Astăzi, ora 05:33 am fost solicitaţi să intervenim în urma unui accident rutier pe DN6, în dreptul localităţii Lugojel. S-au deplasat la faţa locului 11 pompieri din cadrul Detaşamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple… Citește mai mult