Întâlnire importantă între ministrul ucrainean de externe și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken – Ce au discutat cei doi Webpress, 5 martie 2022 Pe fondul unor măsuri de securitate stricte, Blinken şi Kuleba au purtat discuţii într-un cort de la graniţă, pe unde treceau şi refugiaţii, majoritatea femei şi copii, cu bunurile lor în bagaje cu rotile şi rucsacuri, scrie Reuters. ”Sper că ucrainenii pot vedea un semnal clar că prietenii noştri ne susţin la propriu”, a spus Kuleba, potrivit agenţiei poloneze de presă PAP. Kuleba a calificat drept „frustrant” refuzul NATO de a declara o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, aşa cum a cerut preşedintele ţării, Volodimir Zelenski. De asemenea, el a declarat că nu a văzut niciun progres în negocierile cu Rusia, deşi consideră că acestea ar trebui să continue, ceea ce este de aşteptat să se întâmple luni. Întâlnirea dintre Kuleba şi Blinken a urmat vizitei secretarului de stat al SUA la mai multe puncte de frontieră din Polonia. Şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit cu prim-ministrul Mateusz Morawiecki în oraşul Rzeszow, în sudul ţării, unde amândoi au convenit să consolideze flancul estic al NATO, după care a avut o întâlnire cu omologul său polonez, Zbigniew Rau. Secretarul de stat a anunţat decizia Washingtonului de a dona ajutoare umanitare în valoare de 2,75 miliarde de dolari pentru refugiaţii din Ucraina şi Polonia, pe care a lăudat-o pentru ”leadershipul şi rapiditatea cu care a răspuns la criza umanitară” declanşată de ”invazia Ucrainei”. Polonia a primit deja peste 800.000 de refugiaţi din Ucraina, dintre care 106.000 au sosit în ultimele 24 de ore. Blinken a sosit în Polonia de la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu vineri miniştrii de externe din NATO, G7 şi UE pentru a discuta despre eforturile Occidentului de a descuraja Rusia printr-un program de sancţiuni dure. Comunicate noi Stiri
Stiri Retragerea trupelor americane din Europa: Implicații strategice și geopolitice pentru NATO și Europa 20 mai 2026 Retragerea trupelor americane din Europa, anunțată de generalul NATO Alexus Grynkewich, ridică întrebări cruciale privind securitatea și stabilitatea pe continent. Citește mai mult
De frica Rusiei, Ciolacu vrea conductă de gaze din Marea Caspică până la Marea Neagră 12 decembrie 2023 Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe vicepremierul Republicii Kazahstan şi ministru al Afacerilor Externe, Murat Nurtleu, context în care şeful Executivului a subliniat că dinamica excelentă a relaţiilor dintre cele două state conferă potenţial cooperării bilaterale în interconectarea Europei cu zona Mării Caspice. Potrivit unui… Citește mai mult
Kim Jong Un amenință că țara sa se va înarma și mai mult: „Dezvoltăm mai multe mijloace puternice de a lovi” 28 martie 2022 La 25 martie, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu rază lungă de acţiune. Numită Hwasong-17, această puternică ICBM fusese dezvăluită prima dată în noiembrie 2020 şi botezată ”racheta monstru” de către analişti. ”Vom continua să ne urmăm obiectivul de consolidare a capacităţilor de apărare naţională… Citește mai mult