De frica Rusiei, Ciolacu vrea conductă de gaze din Marea Caspică până la Marea Neagră Webpress, 12 decembrie 2023 Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe vicepremierul Republicii Kazahstan şi ministru al Afacerilor Externe, Murat Nurtleu, context în care şeful Executivului a subliniat că dinamica excelentă a relaţiilor dintre cele două state conferă potenţial cooperării bilaterale în interconectarea Europei cu zona Mării Caspice. Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul român a salutat traiectoria ascendentă pe care s-au înscris dialogul politic şi cooperarea bilaterală, punctând că Republica Kazahstan este cel mai mare partener economic al României din Asia Centrală.”O temă importantă abordată în cadrul întrevederii a fost cooperarea în domeniul energiei, cele două părţi fiind de acord să încurajeze dezvoltarea cooperării în scopul de a spori securitatea aprovizionării pentru statele membre ale UE, dar şi pentru Republica Moldova şi Ucraina”, se arată în comunicat.În această privinţă, şeful Executivului român a subliniat importanţa implicării Republicii Kazahstan în consolidarea rutei de transport internaţional care să conecteze Marea Caspică şi Marea Neagră.”Dinamica excelentă a cooperării bilaterale conferă potenţialul necesar proiectelor prin care România şi Kazahstan pot contribui la dezvoltarea conectivităţii între Europa şi Asia Centrală. Dacă ne raportăm la problematica securităţii energetice, reconfigurarea rutelor de transport şi aprovizionarea cu energie, inclusiv energie verde, reprezintă un obiectiv de interes atât în zona Mării Negre, cât şi pentru zona Mării Caspice, iar România este pregătită să îşi asume un rol activ în această direcţie”, a declarat Ciolacu.Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre situaţia regională de securitate în contextul agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei.La întrevedere au mai participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacşu şi ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja. Comunicate noi Stiri Marcel Ciolacu
Se schimbă vacanțele școlare – Elevii, părinții și profesorii pot decide când să se bucure de zilele libere 13 mai 2022 Școlile trebuie să decidă în urma consultării cu părinţii, elevii şi profesorii în ce interval vor avea o săptămână de vacanță intersemestrială. Profesorii spun că această reformă este des întâlnită și în alte țări din Occident. Totuși, părerile elevilor sunt împărțite. În timp ce unii spun că este o măsură… Citește mai mult
Stiri Sănătatea lui Donald Trump: O Analiză Detaliată a Controlului Medical și Implicațiile Sociale și Politice 26 mai 2026 Donald Trump va fi supus unui nou control medical, stârnind speculații despre sănătatea sa și implicațiile politice. Analizăm contextul și impactul asupra societății. Citește mai mult
Plasat sub control judiciar, după ce a ameninţat un poliţist care îl amendase 21 decembrie 2021 „Un poliţist din cadrul Secţiei 5 Poliţie Ruală Viziru l-a oprit în trafic pe un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Viziru, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii de domiciliu. În urma controlului efectuat, şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare totală… Citește mai mult