A murit maestrul Alexandru Arșinel – Povestea impresionantă de viață a marelui actor – Cum a ajuns să fie iubit de milioane de români Webpress, 30 septembrie 2022 Maestrul Alexandru Arșinel a murit la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Universitar din Capitală. Actor de teatru, film, radio și televiziune, regretatul artist a fost răpus, după o luptă grea cu boala. Maestrul lasă în urmă o moștenire culturală și artistică a peste 55 de ani de carieră. „Mi-ar fi plăcut să fiu unul care să las urme pozitive pentru România”, spunea maestrul Alexandru Arșinel. Și cu siguranță a lăsat în urmă o mulțime de urme pozitive pentru țara noastră. Alexandru Arşinel s-a născut la 4 iunie 1939, în Dolhasca, judeţul Suceava. Încă din adolescență, ar fi vrut să intre la Facultatea de Construcţii din Iaşi însă nu a reușit. A ajuns însă la Teatrul Național din oraș, acolo unde făcea figurație. Ulterior, încurajat de mama sa, Alexandru Arșinel se prezintă la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1962 devine și absolvent al acestei institutii. Din 1967, Arsinel a primit numeroase roluri în piese ce s-au jucat pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tanase și a dat viață a zeci de personaje apreciate extrem de bine primite de public. A jucat aici alături de nume mari ale teatrului românesc, precum Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Elena Burnaz sau Nicu Constantin. Mai bine de 30 de ani a format și un cuplu comic cu actriţa Stela Popescu, iar tot după absolvirea facultății a luat contact și cu televiziunea. În anul 1998 devine chiar directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Capitală. Pentru întreaga activitate artistică a luat numeroase premii, medalii, ordine, printre care Premiul Special UNITER. A mai obținut Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România și a fost de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”. Maestrul a înregistrat și zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic. A fost atras și de muzică, iar melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra sau Tom Jones au fost cele mai dragi sufletului său și le-a interpretat mereu în spectacole. Pe parcursul vieții, regretatul Alexandru Arșinel s-a confruntat și cu situații dureroase. Moartea colegei sale, Stela Popescu, a fost pentru el devastatoare. Mai apoi, a fost demis din funcția de director al Teatrului de Revistă, mișcare ce a generat un adevărat scandal. În ultimii săi ani de viață starea lui s-a degradat dramatic și, doborât de mai multe probleme de sănătate, maestrul Arșinel a fost internat în spital de nenumărate ori. Alexandru Arșinel a fost căsătorit din 1968 cu Marilena Arşinel si are doi fii. Comunicate noi Stiri Alexandru Arșinel
Stiri Vremea neobișnuit de caldă din octombrie: implicații și perspective climatice în România 6 octombrie 2026 ANM a anunțat o toamnă neobișnuit de caldă, cu temperaturi ce pot atinge 30 de grade. Analizăm implicațiile climatice și impactul asupra agriculturii și societății. Citește mai mult
Doliu în sport – Antrenorul poreclit „Generalul” a murit la vârsta de 83 de ani – Familia a făcut anunțul 2 noiembrie 2023 Fostul antrenor al colegiului Indiana, Bob Knight, a murit miercuri la vârsta de 83 de ani, a anunţat familia sa într-un comunicat. Poreclit ‘The General’, el a fost unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria NCAA, cu trei titluri naţionale – toate cu Hoosiers (1976, 1981 şi 1987)… Citește mai mult
Toți șoferii români trebuie să știe asta! Ce se întâmplă cu punctul de amendă în 2022 17 decembrie 2021 Potrivit legislației în vigoare, un punct amenda reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. ‘’Având în vedere că, începând cu data de 1 ianuarie 2022 valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilită la suma de 2.550… Citește mai mult