A murit o actriță de legendă a României – A jucat în zeci de comedii și era foarte îndrăgită Webpress, 26 noiembrie 2022 Artista este descrisă drept „unul dintre membrii cei mai importanţi ai familiei Teatrului de Comedie”. ”Cu fiecare om care ne părăseşte se stinge o lume. Datoria noastră, a celor din teatru şi a spectatorilor, este aceea de a o reînvia cu fiecare amintire”, se arată pe pagina de Facebook a teatrului. Născută la 27 octombrie 1934, la Bucureşti, Sanda Toma a urmat Institutul Sfânta Maria din strada Pitarmoş şi, ulterior, Liceul Gheorghe Lazăr. Apoi, după oscilări şi căutări între Politehnică şi Litere, Sanda Toma intră la Institutul de Teatru I.L. Caragiale, pe care îl absolvă, la clasa profesoarei Aura Buzescu. A debutat în 1956 la Teatrul Naţional din Craiova, instituţie în care va juca până în 1958, urmând să revină în Bucureşti ca actor angajat al Teatrului Naţional până în 1960. În 1961, la invitaţia lui Radu Beligan, intră în echipa Teatrului de Comedie unde, până în 1994, „va fi un model de profesionalism, de conduită şi de calitate umană”, arată reprezentanţii teatrului. După rolul Diana din spectacolul de inaugurare a teatrului, „Celebrul 702”, Sanda Toma face parte din distribuţiile tuturor spectacolelor de succes ale Comediei: „Umbra”, de Evghenii Şvarţ, „Troilus şi Cresida”, de W. Shakespeare, regia David Esrig; „Casa inimilor sfărâmate”, de G.B. Shaw, regia Radu Penciulescu; „Rinocerii”, de E. Ionesco, „Cher Antoine”, de Jean Anouilh, „O noapte furtunoasă”, de I.L Caragiale, „Mutter Courage”, de B. Brecht, „Trei surori” şi „Livada de vişini”, de A.P. Cehov – în regia lui Lucian Giurchescu, sau în „Harold şi Maude”, de Collin Higgins, regia Sanda Manu. Revine, în 2011, pentru rolul Celine din „Învaţă-mă, Celine”, de Maria Pacome, regia Lucian Giurchescu. La Teatrul Naţional din Bucureşti a jucat în spectacole create de Sică Alexandrescu („Hangiţa”, de Goldoni, „Titanic Vals”, de Tudor Muşatescu), Ion Finteşteanu („Tartuffe”, de Moliere), Ion Cojar („Aşteptând la arlechin”, de Noel Coward) şi Alexandru Tocilescu („Comedie roşie”, de Constantin Turturică). În spectacolele regizorului David Esrig, Sanda Toma a primit confirmarea timpurie, dar şi decisivă în teatru, prin elogiile aduse de însuşi dramaturgul E. Ionesco cu prilejul reprezentaţiei cu „Rinocerii” de la Teatrul Naţiunilor din Paris. Nu au lipsit, desigur, elogiile celor mai importante reviste de specialitate din România şi de peste hotare, iar definitoriu pentru arta actoricească a Sandei Toma rămâne titlul unui articol referitor la „Troilus şi Cresida”, din revista pariziană „Arts”: „O lecţie de teatru venită din România” (Gilles Sandier, Arts, 24 mai, 1965). Comunicate noi Stiri
Cele mai periculoase 10 combinații de alimente – Românii mănâncă frecvent GREȘIT – Cum poate fi afectată sănătatea 21 septembrie 2023 Fructe și proteine sau amidonuri: Fructele se digeră rapid, în timp ce proteinele și amidonurile necesită mai mult timp. Când sunt consumate împreună, fructele pot rămâne prea mult timp în stomac, fermentând și producând gaze. Lactate și citrice: Combinația de lactate cu fructe citrice, cum ar fi iaurtul cu sucul… Citește mai mult
Cât va fi, de fapt, deducerea de impozit pentru cei care au copii la creșă, grădiniță sau școală 13 ianuarie 202313 ianuarie 2023 În ultimle zile, au existat numeroase discuții cu privire la deducerea de impozit de care vor beneficia salariații care au au copii la creșă, grădiniță sau școală. Deși multe persoane au crezut că aceasta deducere va fi de 100 de lei lun[, în realitate, aceasta va fi de zece ori… Citește mai mult
Sute de mii de bucureșteni nu au apă caldă și căldură. Ce cartiere sunt afectate 8 decembrie 2021 Primarul general spune că se depun eforturi să se rezolve situaţia cât mai rapid, dar in realitate, sunt cartiere întregi fără apă caldă şi căldură de mai bine de o lună. Peste o sută de mii de bucureşteni îngheaţă în propriile locuinţe. Sesizările catre Primarie vin fără întrerupere, dar răspunsurile întârzie… Citește mai mult