Abuzul de ANTIBIOTICE, obiceiul NOCIV al românilor! Medicii trag un SEMNAL DE ALARMĂ Webpress, 11 octombrie 2022 România este pe locul 3 în țările europene în ceea ce privește consumul de antibiotice. Medicii atrag atenția cu privire la abuzul de antibiotice, dar și asupra modului de administrare. Asta pentru că, de cele mai multe ori, un astfel de tratament vine la pachet cu o rezistență ridicată în cazul unor infecții care vor fi mai greu de tratat. „Ar trebui să indicăm țintit tratamentul antibiotic. Febra nu este niciodată egal necesar de antibiotic, virozele nu se tratează cu antibiotice. 80% din patologia infantilă este infecție virală”, a afirmat Maria Cerbu, medic infecționist. În cazul unei infecții severe, se poate ajunge chiar și la un tratament alcătuit din 3 sau chiar 4 antibiotice, din ce în ce mai puternice, din cauza rezistenței dobândită în timp. Specialiștii atrag atenția că un astfel de tratament trebuie urmat în urma unei expertize medicale și nicidecum după ureche. „Sunt situații critice când escaladând această terapie după ureche, după ce spune un vecin, un prieten, sau a ceea ce am citit pe facebook, ajungem să constatăm că nu mai sunt eficiente acolo unde sunt necesare aceste antibiotice”, a declarat Nicoleta Bertici, medic primar pneumolog. Cele mai recente studii arată că pacienții cu o rezistență ridicată din cauza consumului de antibiotice sunt mult mai expuși la complicații majore atunci când capătă o infecție. Comunicate noi Stiri
Au început audierile după tragedia de la Crevedia. 30 de persoane așteptate, inclusiv fiul primarului din Caracal 27 august 2023 Un post TV a anunțat că ancheta va fi coordonată de renumitul procuror Marius Iacob, care a mai instrumentat cazurile incendiilor de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț. Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a transmis… Citește mai mult
Stiri Explozia dronei rusești la Galați: o analiză detaliată a implicațiilor juridice și politice 29 mai 2026 Explozia dronei rusești la Galați a generat o anchetă penală și a stârnit reacții internaționale, subliniind tensiunile geopolitice actuale. Citește mai mult
Auto / Moto Kia ia prin surprindere piata crossoverurilor cu viitorul Stonic 29 iunie 2017 Pana in momenul actual, Kia a lipsit cu desavarsire de pe piata SUVurilor de dimensiuni subcompacte, fapt care se va schimba cat de curand. Kia tocmai a anuntat si dezvelit conceptul Stonic. Primul crossover al producatorului coreean face competitia sa se ingrijoreze. Daca pana acum, in randul tinerilor, Nissan Juke… Citește mai mult