Accident feroviar la Roșiori – Două locomotive s-au ciocnit – Prima reacție a autorităților: „Nu avem noi ce îmbunătățiri să aducem” Webpress, 5 iulie 20235 iulie 2023 Accident feroviar Roșiori – Un nou accident feroviar rosiori s-a produs miercuri dimineață, pe Magistrala 100, la scurt timp după cel din luna martie. Două locomotive, una aparținând SNTFC CFR Călători și una Cargo Trans Vagon, s-au ciocnit violent în stația Roșiori Nord, anunță clubferoviar. Potrivit directorului general al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru, locomotiva de călători EA 482 a ieșit de la linia 3 pentru a prelua un tren și a tamponat locomotiva de marfă DA 1626, care era remizată la linia 1. În urma impactului, locomotiva CTV a deraiat de un boghiu peste opritorul fix. ”La ora 10,55 o locomotivă a SNTFC CFR Călători, EA 482, a ieșit de la linia 3 a stației Roșiori Nord la linia 1, la manevră, pentru a prelua un tren de călători. În cursul acestei manevre a lovit locomotiva DA a Cargo Trans Vagon”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru. Investigația va fi făcută de administratorul infrastructurii și, în funcție de rezultate, va interveni sau nu și AGIFER. ”Dacă este vorba de o încălcare clară de reglementări, nu avem noi ce îmbunătățiri să aducem”, a declarat Laurențiu Dumitru pentru Club Feroviar. Acesta este al doilea accident feroviar la Roșiori din acest an. Pe 13 martie, un tren de călători a depășit semnalul de intrare în stație și a lovit un tren de marfă aparținând DB Cargo Romania SRL, care se afla pe o altă linie. Două vagoane din compunerea trenului DB au deraiat și s-au răsturnat. Trenul transporta autoturisme de la Ford Craiova către Palas Constanța. Alte accidente feroviare din 2023 Accidentul feroviar de la Rosiori nu este singurul care a avut loc în acest an pe rețeaua feroviară românească. Potrivit unei cronologii realizate de AGERPRES1, în 2023 s-au produs cel puțin alte două accidente grave: Pe 13 martie, patru persoane au ajuns la spital după ce un tren a frânat de urgență pe traseu, inițial anunțându-se că a deraiat între Roșiorii de Vede și Măldăeni și fiind inițiat Planul Roșu de Intervenție, dar ulterior accidentul nu a fost confirmat. Pe 18 mai, două trenuri s-au ciocnit frontal în județul Giurgiu, la Toporu. În urma impactului, două persoane au murit și alte șapte au fost rănite. Accidentul s-a produs după ce mecanicul unui tren privat de marfă a trecut peste semnalul roșu și a intrat pe linia pe care circula un tren InterRegio. Comunicate noi Institutii publice Logistica / Transport Monden / Lifestyle Stiri
Doliu în presă – A murit un tânăr jurnalist – S-a luptat luni de zile cu o boală nemiloasă 15 octombrie 2023 Cancerul este maladia necruțătoare care ne răpește persoanele dragi, de cele mai multe ori, mult prea devreme. Este și cazul lui Vlad Iordăchescu, un tânăr jurnalist inimos care avea tot viitorul în față. Colegul nostru Vlad a pierdut însă lupta cu boala și a fost condus pe ultimul drum de… Citește mai mult
Politica Incidentul de pe scara avionului: Ce se ascunde în spatele conflictului dintre Brigitte și Emmanuel Macron? 15 mai 202615 mai 2026 Incidentul de pe scara avionului dintre Brigitte și Emmanuel Macron ridică întrebări despre viața privată a cuplului prezidențial, provocând speculații și analize asupra relației lor. Citește mai mult
Stiri Atacul Terorist de la Bordul FlyDubai: O Analiză Detaliată a Incidentului și Implicațiile Sale Global 3 octombrie 2026 Incidentul de la bordul zborului FlyDubai a fost declarat un atac terorist, iar investigațiile continuă pentru a descoperi motivele și legăturile copilotului. Această analiză detaliată explorează implicațiile globale ale incidentului. Citește mai mult