Accident în Arad. Un TIR a spulberat un microbuz de pasageri. 7 persoane sunt rănite Webpress, 8 noiembrie 2022 ”În această seară, în jurul orei 21:15, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş al judeţului Arad a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe A1 la km 580, între localităţile Pecica şi Nădlac, eveniment în care au fost implicate un automarfar şi un microbuz pentru transport persoane. La faţa locului au fost dislocate de urgenţă forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad cu: o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj SMURD TIM, un echipaj SMURD precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, precizează ISU Arad. În urma accidentului, au rezultat 7 victime conştiente, cooperante, neîncarcerate. Acestea au fost evaluate la locul accidentului de către echipajele medicale prezente şi transportate la spital. Salvatorii au intervenit cu o autostecială de transport victime multiple, un echipaj SAJ şi două echipaje SMURD. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului. Comunicate noi Stiri
Stiri Australia își înăsprește politica de imigrație: Impactul noilor măsuri asupra studenților străini și pieței imobiliare 17 septembrie 2026 Australia își înăsprește politica de imigrație, vizând studenții străini, în contextul crizei pieței imobiliare. Măsurile anunțate au implicații sociale și economice semnificative. Citește mai mult
Stiri Critica lui Bogdan Badea: Sărăcia României în ciuda bogăției sale energetice 27 mai 2026 Bogdan Badea, șeful Hidroelectrica, critică birocratizarea excesivă și nevoia de reformă în guvernanța corporativă pentru a atrage investiții. Citește mai mult
A început școala. Care este bugetul mediu alocat pentru rechizite și de ce părinții merg la cumpărături după ce încep cursurile 12 septembrie 2023 ”Calitatea produselor, preţurile competitive şi oferta variată sunt principalele criterii pe care părinţii le au în vedere atunci când aleg magazinul de unde îşi fac cumpărăturile pentru şcoală. Când vine vorba despre ce conţine coşul de cumpărături la început de an şcolar, o treime dintre respondenţi cumpără doar manuale, culegeri… Citește mai mult