Accident teribil între un autoturism şi două TIR-uri, în Ialomiţa. O persoană a murit Webpress, 13 aprilie 202214 aprilie 2022 „În această seară, în jurul orei 20,30, pe DN2 între localităţile Moviliţa şi Sineşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. În urma cercetărilor efectuate a reieşit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism şi două TIR-uri; în urma impactului dintre acestea femeia care se afla la volanul autoturismului, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Bucureşti, a decedat. Cei doi şoferi ai ansamblurilor auto au fost testaţi cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Ialomiţa. La locul accidentului a intervenit Detaşamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. „În sprijinul acestora au intervenit şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa. În urma impactului au rezultat trei victime, una inconştientă şi încarcerată şi două conştiente, neîncarcerate. Pompierii au extras o persoană de sex feminin dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic, aceasta prezentând leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarată decedată de către echipajul SAJ de la locul intervenţiei. Celelalte două victime au fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul intervenţiei, ulterior refuzând transportul la spital”, potrivit ISU Ialomiţa. Auto / Moto Comunicate noi Stiri
Cisternă răsturnată în județul Brașov: Scurgeri de combustibil pe DN13 – Intervenție CBRN pentru decontaminare – Trafic blocat 8 noiembrie 2023 O cisternă ce transporta combustibil termic lichid s-a răsturnat pe DN 13, județul Brașov, în urma unui accident, în zona Valea Bogății. Șoferul a suferit răni ușoare și a refuzat transportul la spital, potrivit ISU Brașov. Traficul rutier este blocat pe DN 13, în zona km 37, ca urmare… Citește mai mult
Primăria Capitalei pune la dispoziție un autobuz care va circula de Revelion pe linia tramvaiului 41. Ce restricții de trafic vor exista 31 decembrie 2024 ”Linie specială de Revelion! Pentru asigurarea transportului călătorilor în noaptea de Revelion (31.12.2024/01.01.2025), se înfiinţează linia de autobuz N41, care va funcţiona pe traseul liniei de tramvai 41, între «Piaţa Presei» şi «Ghencea»”, anunţă, marţi, primarul general al Capitalei. Nicuşor Dan precizează că autobuzele liniei N41 vor circula în noaptea… Citește mai mult
Stiri Glicemia crescută: Un avertisment prelungit înainte de diabetul zaharat 20 august 2026 Glicemia crescută este un semnal de alarmă care poate prefigura diabetul zaharat. Află cum poți preveni această afecțiune crucială. Citește mai mult