ACEA: Sunt necesare de două ori mai multe stații de încărcare decât solicită oficial Comisia Europeană Webpress, 3 aprilie 2022 În baza unor noi studii de piață, ACEA solicită statelor membre UE să intensifice de urgență investițiile în infrastructura de încărcare pentru mașini electrice. Stațiile de încărcare și rețeaua de infrastructură electrică nu țin pasul cu livrările de vehicule electrice. Oficialii Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în baza unui studiu realizat recent de McKinsey, susțin că, în timp ce industria auto pune pe piață sute de noi model de vehicule cu emisii reduse sau chiar zero, apar îngrijorări majore din cauza implementării prea lente a infrastructurii necesare pentru încărcarea acestor vehicule. Conform datelor ACEA, vânzările de mașini încărcate electric au crescut de zece ori în ultimii cinci ani, ajungând anul trecut la 1,7 milioane de unități (sau 18% din piața totală). În același timp însă, numărul stațiilor publice de încărcare din UE a crescut de doar 2,5 ori. Conform unei noi cercetări intersectoriale bazată pe datele McKinsey, până în 2030 ar fi necesare până la 6,8 milioane de puncte publice de încărcare în UE astfel încât să fie atinsă reducerea cu 55% a emisiilor de CO2 propusă de CE pentru autoturisme. Această valoare este aproape de două ori mai mare decât cea prezentată de Comisia Europeană în propunerea sa din Regulamentul privind Infrastructura pentru Combustibili Alternativi (AFIR), care este acum în curs de negociere în Parlamentul European și în Consiliul Europei. Aceasta înseamnă că până la 14.000 de puncte de încărcare publice, pentru toate segmentele de vehicule, ar trebui instalate în Uniunea Europeană în fiecare săptămână. Din nefericire, în prezent sunt instalate săptămânal sub 2.000. ACEA avertizează că implementarea infrastructurii de încărcare pentru mașini electrice necesită investiții importante. Studiul realizat în baza datelor McKinsey estimează costurile anuale pentru infrastructura publică de încărcare la 8 miliarde de euro. Este important de conștientizat că spațiul și nivelurile de putere necesare pentru infrastructura de încărcare a vehiculelor grele sunt substanțial diferite de cele pentru autoturisme. Studiul ACEA arată că vehiculele de transport vor necesita 279.000 de puncte de încărcare până în 2030, dintre care 84% vor fi în hub-urile flotelor, deci private. Restul punctelor de încărcare vor fi predominant publice, rapide, amplasate de-a lungul autostrăzilor (aproximativ 36.000) și punctele publice de încărcare lentă, peste noapte (aproximativ 9.000). Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Fetița din Marea Britanie afectată de o boală rară şi deconectată de la aparate a murit. Guvernul Meloni i-a acordat cetățenie în regim de urgență 13 noiembrie 2023 Vestea morții micuței a fost dată chiar de familia acesteia, transmite Reuters preluat de Agerpres. Fetiţa a murit la ora 01:45 GMT, a scris Dean Gregory, tatăl ei, într-un comunicat emis de organizaţia Christian Concern. Fetița suferea de o boală mitocondrială rară, incurabilă şi degenerativă, ceea ce însemna că celulele… Citește mai mult
Elena Lasconi, după ce a fost renegată: Pur şi simplu m-a doborât. Înainte de funcţii, Oana este şi va rămâne fiica mea cât o să trăiesc 8 noiembrie 2023 Elena Lasconi a afirmat, într-un mesaj transmis pe grupurile de comunicare ale USR, că ultimele zile au fost ”cele mai grele şi dureroase” din viaţa sa, potrivit unor surse politice. ”M-am aşteptat la orice mai puţin la faza cu Oana. Pur şi simplu m-a doborât. Cel mai greu e să… Citește mai mult
Care sunt cele mai mari frici ale românilor – Peste 50% din populație are o temere majoră 2 noiembrie 2023 Cutremurul şi incendiul continuă să fie principalele riscuri de care se tem peste 50% dintre români atunci când vine vorba despre locuinţele lor, reiese din cel mai nou studiu sociologic realizat de IRES, la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Conform unui comunicat remis,… Citește mai mult