Actorul Ennosuke Ichikawa a fost arestat după ce și-a ajutat părinții să se sinucidă Webpress, 27 iunie 2023 Actorul Ennosuke Ichikawa, conform anunțurilor făcute de posturile de televiziune japoneze, ar fi fost arestat marți dimineață, însă Poliția japoneză nu a confirmat încă această informație. Actor vedetă al teatrului tradiţional japonez, Ennosuke Ichikawa a jucat pe scenele unor companii prestigioase din Londra, Amsterdam şi Paris. În luna mai, serviciile de salvare i-au descoperit pe tatăl său, în vârstă de 76 de ani, tot un actor de kabuki, şi pe mama lui, în vârstă de 75 de ani, ambii fără semne vitale, în domiciliul său din Tokyo. Decesul celor doi părinţi a fost confirmat ulterior. Ennosuke Ichikawa a fost găsit la rândul său într-o stare de semi-conştienţă în aceeaşi zi. Actorul a fost transferat la un spital, unde a fost audiat de poliţie. „Este adevărat că i-am ajutat pe părinţii mei să se sinucidă. Intenţionam să mă sinucid şi eu după aceea”, a declarat el în faţa anchetatorilor, potrivit postului public de televiziune NHK. Un document care pare să fie o scrisoare de adio redactată de Ennosuke Ichikawa a fost de asemenea descoperită în reşedinţa sa. Potrivit kyodonews.net, poliţia îl acuză că a asistat-o pe mama lui să se sinucidă, oferindu-i somnifere într-un interval cuprins între după-amiaza zilei de 17 mai şi dimineaţa zilei următoare. Două tipuri de somnifere au fost găsite în trupul victimei. O anchetă investighează implicarea actorului şi în moartea tatălui său, indusă prin ingerarea de medicamente. Ennosuke Ichikawa, al cărui nume real este Takahiko Kinoshi, şi-a început cariera în kabuki în 1980 şi a devenit unul dintre cei mai renumiţi actori din Japonia. Artistul nipon a fost nominalizat la prestigiosul premiu britanic Laurence Olivier. Comunicate noi Stiri
Bucureștenii din Sectorul 1 primesc ajutoare între 1.000 și 3.000 de lei pentru plata facturilor la energie 25 noiembrie 202225 noiembrie 2022 Stimulente între 1.000 şi 3.000 de lei pe gospodărie pentru nevoi energetice vor fi acordate cetăţenilor din Sectorul 1, după ce Consiliul Local a adoptat, în şedinţa de vineri, un proiect de hotărâre în acest sens. Hotărârea a fost adoptată cu amendamente depuse de consilierii locali PNL şi PSD Sector… Citește mai mult
Politica Ucraina Lovește Inima Complexului Energetic Rus: Atacuri Strategice și Impactul Asupra Aeroporturilor 23 aprilie 202623 aprilie 2026 Atacurile ucrainene asupra obiectivelor strategice din Rusia, inclusiv închiderea aeroporturilor, reflectă escaladarea conflictului și impactul său pe termen lung. Citește mai mult
Mark Rutte și Apărarea NATO: O Analiză a Relației cu Donald Trump 7 iulie 2026 Mark Rutte își exprimă susținerea față de Donald Trump și politicile sale pentru NATO, subliniind importanța cheltuielilor de apărare și provocările geopolitice actuale. Citește mai mult