Actriță și prezentatoare de televiziune americană, suspendată de la un talk-show după remarci despre Holocaust. Ce a spus aceasta Webpress, 2 februarie 2022 Televiziunea ABC News a anunțat că Goldberg va fi suspendată din emisiune timp de două săptămâni după „comentariile sale greșite și dureroase”. Decizia a fost anunțată în condițiile în care actrița și vedeta TV a spus în cadrul emisiunii The View de la ABC că ‘’genocidul evreilor de către naziști nu a fost o chestiune de rasa. ‘’ Deși și-a cerut scuze ulterior și a încercat să își explice declarația, Whoopi Goldberg nu a făcut decât să provoace noi probleme și să continue remarcile considerate jignitoare. Actrița în vârstă de 66 de ani, câștigătoare a premiului Oscar, care participă la emisiunea The View din 2007, a făcut pentru prima dată aceste comentarii controversate în emisiunea de luni, în timp ce discuta despre interzicerea de către un consiliu școlar din Tennessee a unui roman grafic despre Holocaust, pe motiv că acesta prezenta nuditate, blasfemii și sinucideri. Din cauza scandalului, ea a tramsmis un comunicat cu scuze câteva ore mai târziu. Dar luni seară, în cadrul emisiunii „The Late Show with Stephen Colbert” de pe CBS, în timp ce încerca să își clarifice afirmațiile, ea a spus că naziștii au mințit și că, de fapt, au avut probleme legate de etnie, nu de rasă, ceea ce a provocat și mai multe reacții. Nu este prima dată când Goldberg face afirmații controversate. Ea a declarat în 2009 că regizorul de film Roman Polanksi – care a pledat vinovat de „sex ilegal cu un minor” în 1977 nu a fost vinovat de „viol. De asemenea, ea i-a luat apărarea lui Bill Cosby în timp ce acesta se confrunta cu acuzații de agresiune sexuală, înainte de a reveni asupra afirmațiilor sale pe fondul reacțiilor critice la declarația ei. Comunicate noi Stiri
Palatul Cotroceni se transformă în fortăreață. Cât costă porțile anti-atentat, menite să îl păzească pe Iohannis 19 iunie 2023 Practic, mecanismul trebuie să poată să oprească aproape orice fel de vehicul care ar putea încerca să pătrundă în curte. Cinci astfel de porți de acces intenționează Administrația Prezidențială să achiziționeze în perioada următoare pentru un preț total de aproape 3,3 milioane de lei. Aceste mecanisme trebuie să respecte mai… Citește mai mult
Stiri Prognoza Meteo: Vremea în România până pe 8 Iulie 2026 și Perspectivele pentru Caniculă 7 iulie 2026 Meteorologii anunță o vară cu fluctuații semnificative în România, cu un nou val de caniculă așteptat după 8 iulie 2026. Analizăm implicațiile acestor schimbări. Citește mai mult
Război în Ucraina, ziua 391: Toți ochii, îndreptați spre Moscova: dialogul dintre Putin și Xi continuă și astăzi. Ce speră Kievul- LIVE TEXT 21 martie 2023 UPDATE 6:20 – Oficial al serviciilor secrete ucrainene: În prezent nu există dovezi că Beijingul furnizează arme Rusiei Nu există în prezent nicio dovadă că Beijingul furnizează arme Rusiei, a declarat luni un oficial al serviciilor de informaţii ucrainene, citat de CNN, în condiţiile în care preşedintele chinez Xi Jinping… Citește mai mult