Acuzația principală în cazul lui Călin Georgescu LIPSEȘTE de la dosar. Informații bombă! Webpress, 27 februarie 2025 E noaptea minții ce se întâmplă în România în momentul de față. Premierul cere dovezi solide, procurorii nu au însă aceste dovezi solide. Ba mai mult, celebrul Marius Iacob – fosta mâna dreaptă a Laurei Codruța Kovesi – cel care a preluat dosarul lui Călin Georgescu, l-a săltat pe acesta din trafic pentru afirmații pe care le făcea în 2020, 2021, 2024 pentru că ar fi „imitat gesturile mareșalului Ion Antonescu”. Astea sunt probele solide pe care le are în momentul de față Marius Iacob. Concret, Georgescu a fost acuzat de „inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup sau promovarea în public a cultuluipersoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de acuzații”. Iar motivele pentru care Georgescu este inculpat pentru aceste 3 acuzații sunt declarațiile publice pe care le făcea în urmă cu patru ani de zile, respectiv cu trei ani de zile. Practic, nu există nicio dovadă solidă, nicio bază pentru acțiunile de miercuri. Comunicate noi Stiri Călin Georgescu
O rachetă rusă zboară deasupra centralei nucleare de lângă Mikolaiv: aproape de un accident nuclear 6 iunie 20226 iunie 2022 Moscova este avertizată de Energoatom: „Chiar şi mici fragmente de rachete pot provoca catastrofe”. Armata rusă a lansat duminică cu o rachetă de croazieră deasupra centralei nucleare din Ucraina de Sud la un nivel „critic”, a declarat operatorul de stat al centralei nucleare Energoatom, citat de CNN. Rusia continuă să… Citește mai mult
Război la graniță – Bogdan Aurescu vrea menţinerea presiunii politice asupra Rusiei și noi măsuri restrictive 14 noiembrie 2022 Potrivit MAE, agenda reuniunii a inclus discuţii aprofundate privind contracararea impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu participarea prin video-conferinţă a ministrului Afacerilor Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, evoluţiile recente din Balcanii de Vest, precum şi din regiunea Marilor Lacuri din Africa. Totodată, miniştrii europeni au discutat despre operaţionalizarea misiunii UE de… Citește mai mult
Ford Motor va investi în SUA 3,7 miliarde de dolari în producţia de vehicule electrice şi de maşini cu motoare pe benzină 5 iunie 2022 Ford Motor va investi 3,7 miliarde de dolari în producţia de vehicule electrice şi maşini cu motoare pe benzină la fabrici din Michigan, Ohio şi Missouri, transmite Reuters. Compania a declarat că 2,3 miliarde de dolari din investiţia totală vor fi cheltuite pe vehicule electrice, ca parte din cheltuielile de… Citește mai mult