Skip to content
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

  • Acasa
  • Cookies
  • Servicii
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ

Știri pe scurt: comunicate.info

Aderarea României la Schengen | Klaus Iohannis: „Susținerea vocală a Germaniei este elocventă”

Webpress, 2 octombrie 2023

„Mă bucur să iau parte la ceremonia care marchează cea de-a 33-a aniversare a Unității Germane și să fiu împreună cu dumneavoastră cu această ocazie.

Căderea zidului Berlinului trebuie să ne amintească astăzi, când asistăm la un război teribil în vecinătatea noastră, că Uniunea Europeană este un proiect al păcii și al libertății.

Avem nevoie acum, mai mult decât oricând, de mai multă unitate în cadrul Uniunii Europene, pentru a gestiona cu succes numeroasele provocări, atât din interiorul Uniunii, cât și din afara acesteia, unde ne confruntăm cu războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și cu urmările sale nefaste.

Datorită șirului de evenimente istorice declanșate de căderea Zidului Berlinului, ne regăsim împreună, în Europa, români și germani, ca prieteni și parteneri europeni, dar și ca aliați în NATO. Împreună trebuie să acționăm în continuare, într-un mediu în continuă schimbare, pentru a ne proteja și promova valorile, precum și pentru a le proiecta în vecinătatea noastră și în afara acesteia.

Un proverb german spune că „Prietenia este o plantă care trebuie udată des” / „Freundschaft ist eine Pflanze, die man oft gießen muss”.

Mă bucur să confirm că anul acesta am udat cu prisosință planta prieteniei româno-germane, printr-un dialog politico-diplomatic dinamic, o cooperare economică și sectorială accentuată și prin consolidarea legăturilor interumane. Relația noastră de natură strategică este astăzi mai strânsă ca niciodată.

Am fost onorați de vizitele în România, anul acesta, ale Președintelui federal Frank-Walter Steinmeier, Cancelarului federal Olaf Scholz și Prim-ministrului landului Bavaria, Markus Söder. Mi-a făcut plăcere, totodată, să particip în vara aceasta, la Düsseldorf și Frankfurt, la ceremoniile în cadrul cărora am fost onorat să primesc Premiul Civic German și Premiul Franz Werfel pentru Drepturile Omului.

Comunitatea românească din Germania și comunitatea etnicilor germani din România acționează ca un liant între societățile și popoarele noastre, având o contribuție semnificativă la dezvoltarea și modernizarea României.

După cum este bine-cunoscut, un instrument important de promovare a identității minorității germane este Comisia mixtă interguvernamentală pentru etnicii germani din România. Am apreciat foarte buna cooperare cu partea germană și la ediția de anul acesta.

Doamnelor și domnilor,

Îmi face plăcere să constat că relațiile economice dintre România și Germania sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

Totodată, apreciez cooperarea bilaterală excelentă în domeniul educației, în special împărtășirea experienței germane în implementarea educației duale.

Continuarea proiectelor și a inițiativelor în acest domeniu contribuie la sinergia dintre educație și economie, cu beneficii pe termen lung, inclusiv în ceea ce privește relațiile bilaterale.

Doamnelor și domnilor,

Un proverb pe care îl întâlnim atât în România, cât și în Germania afirmă că „prietenul la nevoie se cunoaște” / „Wahre Freunde erkennt man in der Not”. Susținerea vocală și constantă a Germaniei în favoarea aderării României la spațiul Schengen este elocventă în acest sens.

Sperăm să atingem acest deziderat cât mai curând, atât în baza performanțelor noastre larg recunoscute, cât și ca o confirmare a faptului că Uniunea este capabilă să răspundă necesității de coeziune, reziliență, solidaritate și securitate sporită.

Stimați invitați,

Ne confruntăm în prezent cu evoluții complexe și nedorite, care afectează pacea și securitatea pe continentul nostru și în întreaga lume.

Privind însă în urmă la reunificarea poporului german, ne păstrăm încrederea în victoria valorilor și a idealurilor care stau la baza Uniunii Europene: democrația, statul de drept, solidaritatea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Împreună, uniți, vom învinge toate provocările!”, a spus Klaus Iohannis.

Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis

Navigare în articole

Știrea precedentă
Următoarea știre

Articole similare

Zodiile de bărbați puși pe mințit și înșelat. Horoscopul inimilor frânte

18 decembrie 2021

Gemenii se adaptează circumstanțelor Și o fac cel mai bine ascunzând adevărul, atunci când acest lucru îi avantajează. Firea cameleonică a bărbaților Gemeni va ieși la iveală iarna aceasta, mai mult ca oricând. Nativii din zodia Gemenilor sunt cunoscuți ca ”înșelătorii” zodiacului.  Racul își acoperă greșelile Bărbații din zodia Racului…

Citește mai mult
Stiri

Mandatele miniștrilor interimari: Implicații și perspective în contextul politic românesc

10 iunie 2026

Articolul analizează implicațiile expirării mandatelor miniștrilor interimari din guvernul Bolojan, cu perspective legale și politice relevante.

Citește mai mult

Caracatița Păun-Dinu-Mîndrescu de la CNAB. Cum prejudiciază un grup organizat compania

27 februarie 2023

Desi perioada contractuala s-a suprapus cu pandemia din anul 2020, an in care aeroportul a fost mai mult inchis, parte din infrasturctura ramanand inchisa si in anul 2021 iar salariatii au fost trimisi sa efectueze munca de la domiciliu, situatii care ar fi trebuit sa genereze economii substantiale in derularea…

Citește mai mult

Știri de ultimă oră

Imagistică la MedLife
Imagistică la MedLife

Categorii știri

  • Administratie publica (803)
  • Afaceri / Comert (368)
  • Arhitectura / Design (89)
  • Arta / Divertisment (339)
  • Auto / Moto (1.434)
  • Banci / Asigurari (124)
  • Comunicate noi (27.027)
  • Comunicate top (18)
  • Educatie / Cultura (373)
  • Finante / Contabilitate (414)
  • Horoscop 2023 (1.209)
  • Industrie / Tehnologie (266)
  • Institutii publice (2.369)
  • Internet (186)
  • IT / Comunicatii (170)
  • Logistica / Transport (1.408)
  • Magazine online (60)
  • Media / Publicitate (41)
  • Monden / Lifestyle (2.300)
  • Politica (3.885)
  • Resurse umane (148)
  • Sanatate (425)
  • Sport (318)
  • Stiinta / Cercetare (559)
  • Stiri (44.712)
  • Turism (68)

Personalități

  • Nicușor Dan (1298)
  • Ilie Bolojan (1087)
  • Sorin Grindeanu (614)
  • Marcel Ciolacu (608)
  • Klaus Iohannis (593)
  • Nicolae Ciucă (592)
  • George Simion (389)
  • Călin Georgescu (348)
  • Eugen Tomac (226)
  • Kelemen Hunor (218)
  • Traian Băsescu (188)
  • Dominic Fritz (172)
  • Gabriela Firea (147)
  • Rareș Bogdan (137)
  • Florin Cîțu (135)
  • Victor Ponta (128)
  • Ludovic Orban (116)
  • Cătălin Predoiu (108)
  • Diana Șoșoacă (97)
  • Sebastian Burduja (72)

Site-uri utile

  • Coloring pages
  • Implant dentar Bucuresti
  • Ortodont Cluj

Știri zilnice online din surse sigure

Fiți la curent cu ultimele știri zilnice pe scurt. Alegeți o sursă de informare corectă și sigură. Comunicate.info, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică.

Comunicatele de presă, sursele de știri, informațiile economice și social-politice sunt preluate zilnic din presa scrisă din România și sunt publicate ca știri de ultimă oră, știri zilnice, știri pe scurt, cu caracter și în scop informativ pentru toți cititorii noștrii.
©2026 ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ www.comunicate.info