Adevărul despre sucurile carbogazoase fără zahăr. Cât de NOCIVE sunt Webpress, 21 decembrie 2022 Multe persoane rezistă greu tentaţiei când, pe o vreme caniculară, au în faţă o sticlă cu suc. Din păcate, pofta ar trebui înfrânată pentru că acestea nu doar că nu aduc niciun beneficiu organismului, dar îi şi dăunează. Ne scot apa din organism „Sucurile din comerţ nu sunt benefice, indiferent dacă le alegem pe cele cu zahăr sau pe cele cu îndulcitori. Cele cu zahăr sunt hipertonice şi ne scot apa din organism. Practic, accelerează deshidratarea produsă de caniculă şi ne amplifică setea. În plus, constituie o sursă importantă de calorii, dar fără substanţe nutritive”, explică prof. Mencinicopschi. Cele „light” au efect cefalic „Nici sucurile pe a căror etichetă scrie «light» nu sunt benefice. În special cele care conţin cafeină deshidratează organismul. Recent, a apărut o lege europeană ce prevede ca orice băutură care conţine cafeină peste un anumit nivel să aibă pe etichetă o atenţionare în care să se menţioneze concentraţia, nefiind indicată copiilor, gravidelor etc. În plus, sucurile cu îndulcitori, prin procesele metabolice, forţează organismul să reţină calorii. După consumarea lor apare efectul cefalic prin care, metabolic, organismul este forţat să reţină mai multe calorii decât în mod normal din alimentele pe care mâncăm. În acest fel sucurile «light» ne îngraşă”, susţine specialistul. Comunicate noi Stiri
Stiri Provocările și oportunitățile formării unui nou guvern în România: Analiza deciziilor lui Luca Niculescu 9 octombrie 2026 Luca Niculescu analizează opțiunile pentru un nou guvern în România, incluzând modele politice, tehnocrate sau hibride, în contextul unei crize politice profunde. Citește mai mult
SURSE: Capitala, la un pas de FALIMENT, dar Nicușor Dan se visează președintele României 20 martie 2025 Fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu a atras recent atenția supra gestionării păguboase a bugetului Capitalei și, implicit, a modului în care s-au purtat discuțiile legate de investiții în ultimii 5 ani de mandat ai lui Nicușor Dan. Într-o dispută în Parlament cu reprezentanții USR, acesta a lansat un atac… Citește mai mult
Sărbătoare 21 ianuarie – Zi mare în calendarul ortodox din România – Ce spun scripturile 21 ianuarie 2022 OrtodoxeSf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma Greco-catoliceSf. cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. m. Neofit; Sf. m. Agnesa Romano-catoliceSf. Agneza, fc. m. Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 21 ianuarie. Născut la Constantinopol, într-o familie aristocratică, Sfântul Maxim a deţinut funcţia… Citește mai mult