Adina Vălean anunță aprobarea unui ajutor de stat pentru TAROM de către Comisia Europeană Webpress, 20 februarie 2024 „Planurile s-au tot schimbat la TAROM. Acum, în cele din urmă, pare a fi un proiect solid care nu ar mai suferi, să spunem, paşi înapoi, dintr-un motiv sau altul, ceea ce înseamnă că în această primăvară sperăm să existe o aprobare a ajutorului de stat. Din nou, ajutorul de stat fiind dat de România. Aici vorbim de banii României, nu ai Comisiei Europene, dar conform legilor competiţiei la nivel european, aceste ajutoare de stat, tocmai pentru că suntem într-o piaţă comună, trebuie aprobate de către Comisie”, a afirmat Adina Vălean. Întrebată în ce stadiu se află discuţiile cu Bruxellesul despre ajutorul de 80 de milioane de euro pentru TAROM, Adina Vălean a semnalat că „e un proces îndelungat pentru că, în principiu, planurile de restructurare ale TAROM au fost schimbate non-stop cu tot felul de idei”. Comisarul european a menţionat că a existat voinţă politică în interiorul Comisiei Europene de a ajuta România să finalizeze acest proiect de restructurare şi că nu a existat o opoziţie, ci dorinţa de a avea un plan de restructurare de succes, aceasta fiind abordarea nu numai pentru TAROM ci şi pentru alte companii din domeniul transporturilor, care au venit cu planuri de restructurare şi ajutoare de stat. Pe de altă parte, întrebată ce se va întâmpla în cazul în care statul român nu va reuşi să recupereze suma de 33,84 de milioane de dolari de la compania Blue Air – ajutor de stat considerat incompatibil de către Comisia Europeană- în contextul în care transportatorul aerian a cerut insolvenţa, comisarul european pentru Transporturi a răspuns că statul român va trebui să se înscrie la masa credală. „Nu ştiu să vă spun, tehnic, ce se întâmplă. Practic se creează o obligaţie pentru ca statul să recupereze aceşti bani din partea companiei. Cu alte cuvinte, dacă această companie ar fi fost viabilă încă, ar fi impactat mult operaţiunile ei şi bonitatea economică, pentru că trebuia să dea înapoi aceşti bani. Acum compania cred că nu mai există. Probabil există o masă credală la care statul român trebuie să se aşeze şi să încerce să-şi recupereze aceşti bani”, a declarat Vălean. Ea a precizat că „din punctul de vedere al Comisiei, până la urmă dacă rămâne păgubaş statul român, că nu-şi recuperează aceşti bani, nu cred că are Comisia ceva în plus de adăugat, pentru că nu sunt banii Comisiei, sunt banii statului român”. În acelaşi timp, ea a spus că nu ştie care este situaţia masei credale la Blue Air în momentul de faţă, „dacă aceşti bani se pot recupera pentru bugetul României sau nu”. Comisia Europeană a anunţat vineri că planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene, fiind, aşadar, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat, iar România trebuie să recupereze acum de la Blue Air un ajutor de stat ilegal în valoare de aproximativ 33,84 milioane de euro (163,8 milioane lei). Comunicate noi Stiri
Radu Banciu, satiră la adresa femeilor: ”Sunt atât de proaste că asta își doresc, o relație de tipul ăsta” 4 septembrie 20225 septembrie 2022 Realizatorul TV Radu Banciu, cunoscut pentru stilul său sarcastic, a avut o declarație controversată referitoare la femei, susținând că multe dintre acestea își doresc să fie agresate fizic de către partenerii de viață. Afirmația a fost făcută de Radu Banciu în cadrul unui dialog pe care jurnalistul l-a avut cu… Citește mai mult
Summitul NATO din România s-a încheiat! Momente cruciale pentru securitatea mondială – Mesajele liderilor aliați 30 noiembrie 2022 „Ucraina are câștiguri semnificative, dar să nu subestimăm Rusia, dronele și rachetele rusești continuă să lovească infrastructura critică a Ucrainei, provoacă multă suferință umană pe măsură ce iarna vine. Războiul din Ucraina a demonstrat dependența de gazul rusesc, ar trebui să ne pună în gardă și cu alte țări autorităților,… Citește mai mult
Putin plănuia să atace Japonia în 2021. Cum a fost înlocuit planul elaborat de serviciile secrete rusești cu invadarea Ucrainei 25 noiembrie 202225 noiembrie 2022 Rusia plănuia să atace Japonia în vara lui 2021, înainte ca Putin să lanseze o invazie la scară largă a Ucrainei, scrie Newsweek cu referire la un e-mail de la un informator FSB (serviciul rus de securitate). Un e-mail din 17 martie a fost trimis fondatorului proiectului Gulagu.net, Volodimir Osiecikin,… Citește mai mult