Adrian Câciu, despre reducerea accizei la carburanți și reducerile facturilor: „Va fi un mix de măsuri care va ajuta românii” Webpress, 16 martie 2022 Guvernul a aprobat o ordonanţă de guvern pentru finanţarea puternică a economiei româneşti, a spus ministrul Finanţelor, precizând că OUG-ul prevede finanţarea cu 7,5 miliarde de lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, agricultură, zona de producţie şi zona de intermediere. „Au fost aprobate programele IMM Prod, care reprezintă o trecere de la economia de consum la cea de producţie, programul Rural Invest. Finanţarea pentru aceste două programe, împreună, este de 4 miliarde”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. „Încă un set de măsuri, ajutor de minimis pentru statele membre, să vină direcționat pentru companiile afectate de conflictul de la graniță astfel încât statele să poată susțină financiar aceste costuri”, a declarat Adrian Câciu, miercuri. „Mixul de măsuri va privi zona de energie, zona de combustibili, dar şi zona de alimente sau alte produse şi bunuri care pot fi afectate sau sunt afectate de întreruperi pe lanţul de aprovizionare. Vom veni cu el cât de curând. Va fi un mix de măsuri care va ajuta românii”, a mai spus ministrul. Comunicate noi Stiri
Horoscop 8 mai 2024. Capricornii este bine să se ocupe de cei dragi, de solicitările lor directe și de cele indirecte 7 mai 2024 Horoscop 8 mai 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 8 mai 2024: Este o zi destul de solicitantă prin faptul că vei sesiza mai… Citește mai mult
Vicepreşedinta Parlamentului European, anchetată pentru corupţie, a fost demisă 11 decembrie 2022 „Având în vedere investigaţiile judiciare în curs de desfăşurare de către autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a anunţat în cursul serii un purtător de cuvânt… Citește mai mult
Stiri Incendiul de la Grădinița din Gornet-Cricov: O Analiză Detaliată a Incidentului și Implicațiilor Sale 9 iunie 2026 Un incendiu la o grădiniță din Prahova a dus la evacuarea a 29 de copii și 3 cadre didactice, stârnind îngrijorări în comunitate și întrebări despre siguranța instituțiilor de învățământ. Citește mai mult