Adrian Năstase, despre cum s-a făcut privatizarea Petrom. Ce ar trebui să facă România cu Austria pentru Schengen Webpress, 19 decembrie 2022 „Întotdeauna când vrei să intri într-un club, plătești un anumit preț. Noi ca să intrăm în aceste cluburi am modificat sute de legi ca să ajungem la standardele ce am dobândit prin aceste lucruri, eliminarea vizelor, românii au putut circula, faptul că banii acasă, faptul că am obținut câtev zeci de miliarde de la UE”, a spus Adrian Năstase, la un post TV. Asta au primit toți românii în schimbul privatizării Petrom spune fostul premier Adrian Năstase care a luat parte la contractul de atunci. „Noi discutăm acum post privatizarea Petrom. Deci, noi aveam jumate din beneficii teoretic, s-a hotărât ca 20% din cele 49% din acțiuni să fie date gratuit către Fondul Proprietatea și statul român a rămas cu 29%. În 2004, OMV a plătit 668 de milioane de euro pentru Petrom, iar apoi a majorat capitalul ca să ajungă să dețină 51% din companie. Analiștii de la acea vreme considerau că „prețul este unul bun” însă reprezenta de fapt jumătate din cifra de afaceri din anul respectiv. Afacerea, în realitate, costa mult mai mult, iar cu timpul, specialiștii spuneau că valoarea perlei industriei românești se ridica la acea vreme la 10 miliarde de dolari. „Nu a urmărit cu atenție clauzele post privatizare. Cei care au fost în CA nu au făcut acest lucru, ministerele și instituțiile care aveau acțiuni ca 29% să fie divizate pe mai multe fronturi a existat o masă de reacție la o acțiune care a devenit clar dominantă din partea OMV-ului, noi eram parteneri cu ei, jumate, jumate. Practic, austriecii ne-au scos pe noi la tablă pentru o problemă mult mai generală. La acea vreme, premierul social-democrat, Adrian Năstase, declara că cine conduce Petrom controlează economia românească, iar statul român avea mai puțin de jumătate în fața austriecilor. „Trebuie să facem tot ce putem să le creăm probleme, dar nu în mod oficial, dar nu autoritățile statului pentru că ar crea o problemă diplomatică solidă”, consideră acesta. Adrian Năstase susține în continuare un boicot la adresa Austriei, însă nu neapărat din partea statului român. Politicienii trebuie să continue să folosească rolul diplomației pentru a convinge Austria să își schimbe poziționarea. „Trebuie să arătăm că acea deschidere pe care am avut-o către Austria nu poate continua în aceste condiții. Presiunea trebuie făcută pe toată linia UE, e bine că vine președintele Parlamentului European, e bine că continuăm această presiune. Dar fără să facem compromisuri majore”, a spus Năstase. Comunicate noi Stiri Ilie Năstase
Incendiu grav în Botoșani. Casa unei familii a fost distrusă în totalitate de flăcări 18 decembrie 2024 ”În prag de sărbători, o familie din localitatea Miorcani a rămas fără casă, în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs noaptea trecută. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate. Când s-a produs incendiul, părinţii şi cei doi copii erau în casă. Au simţit miros de fum, au ieşit… Citește mai mult
Stiri Reacții globale asupra Memorandumului de Înțelegere dintre SUA și Iran: Impactul asupra geopoliticii și poziția Israelului 18 iunie 2026 Acordul dintre SUA și Iran a generat reacții mixte la nivel internațional, Israelul manifestând îngrijorări profunde în legătură cu implicațiile asupra securității regionale. Citește mai mult
Femeie anchetată după ce a postat poze în care își amenința copilul cu un cuțit 16 decembrie 2021 Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani a declarat că „imaginile respective sunt din luna august a anului curent, iar minorul care apare în acestea, în prezent, este la tatăl său și se afla în afara oricărui pericol. Mama acestuia, în prezent, se află în alt județ și nu dorește sa revină… Citește mai mult