Adrian Severin, fost ministru de Externe: Trăim într-un stat violent, în afara Constituției Webpress, 10 ianuarie 2025 „Potrivit teoriei politice, România se află în acest moment într-o situație revoluționară. Nu este încă o revoluție, este însă acea situație în care revoluția se găsește la o distanță de un pas. Dacă Înalta Curte de Justiție și Casație sau Curtea Constituțională nu vor face în ultimul minut ceea ce trebuie pentru a ne întoarce acolo unde trebuie să fim, și anume la turul 2 din alegerile prezidențiale, ce-a de-a doua republică se va prăbuși în următoarele săptămâni sau luni. Juriștii care nu găsesc soluții ori sunt niște profesioniști impostori, ori sunt niște lichele care încearcă să mențină această lovitură de stat. Statul care iese în afara Constituției și încearcă să conducă în afara acestui contract social, care este Constituția, și prin încălcarea lui e un stat violent. Noi asistăm la ora actuală la o violență a statului, care este înderptată împotriva cetățenilor. Îi auzim scandând tot felul de lozinci. Statul tace, dar tăcerea statului este violentă și nu lozincile pe care cetățenii le formulează acum. La ora actuală, un președinte care este în afara mandatului și rămâne să exercite putere este un președinte violent. Violența nu înseamnă să dai cu bâta numai. Violența nu înseamnă să dai cu toporul. Violența înseamnă să ignori legea, să încalci legea și să ignori voința deținătorilor suveranității, care sunt cetățenii țării”, a declarat fostul ministru de Externe. Comunicate noi Stiri
Stiri Violentele din Piața Victoriei: Ce se ascunde în spatele protestului oierilor și implicarea susținătorilor extremiști 15 septembrie 2026 Protestul oierilor din Piața Victoriei a fost deturnat de violențe provocate de susținători ai lui Călin Georgescu, ridicând întrebări despre natura acestor manifestări. Citește mai mult
Stiri Iranul și Provocările Geopolitice: O Analiză a Declarațiilor de Război și Impactul Asupra Relațiilor Internaționale 16 august 2026 Declarațiile Iranului privind înfrângerea Statelor Unite reflectă un context geopolitic complex, influențat de istoria tumultuoasă dintre cele două națiuni. Acest articol analizează implicațiile acestor declarații și impactul asupra relațiilor internaționale. Citește mai mult
Stiri Marocul scrie istorie la CM 2026: O victorie dramatică împotriva Ţărilor de Jos 30 iunie 2026 Marocul a reușit o victorie emoționantă asupra Ţărilor de Jos la Cupa Mondială 2026, avansând în optimile de finală și scriind istorie pentru fotbalul african. Citește mai mult