AFM: Programul privind casarea autovehiculelor uzate, doar în 2023 Webpress, 3 noiembrie 2022 Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) an unţă, miercuri, că intenţionează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe cu ajutorul primăriilor. În acest context, Programul privind casarea autovehiculelor uzate se va derula doar în 2023, după ce lansarea sa a fost amânată de două ori. ”Administraţia Fondului pentru Mediu intenţionează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza şi implementarea proiectelor, aşa cum este cazul Programului de casare a autovehiculelor uzate”, a transmis, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu. Sursa citată a precizat că ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023. ”Perioada şi modalitatea de depunere a cererilor de finanţare, însoţite de documentaţia aferentă, se vor stabili prin dispoziţia preşedintelui AFM”, a mai transmis AFM. Lansarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate a fost amânată de 2 ori. Ultima amânare anunţa că, din 7 noiembrie, se vor putea crea conturile de utilizator. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Grupul Stellantis va reorganiza rețeaua comercială din Franța 9 ianuarie 2023 Grupul Stellantis va reduce numărul concesionarilor săi din Franța înaintea trecerii la ceea ce numește „New Retail Model”. O nouă modă face ravagii printre producătorii auto din Europa care vor să ajungă la un model de vânzări online de tip agenție, brevetat de Tesla, model prin care dealerii și concesionarii… Citește mai mult
Negociator ucrainean, REPLICĂ după comentariile ruse referitoare la Hitler: Rusia este succesorul ideologiei naziste 2 mai 2022 Mykhaylo Podolyak a răspuns comentariilor controversate ale ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a fost întrebat cu privire la pretențiile sale de a „denazifica” Ucraina, având în vedere că președintele Ucrainei este evreu. Lavrov a spus că descendența președintelui Volodimir Zelensky nu contează. Referindu-se la afirmații istorice nedovedite,… Citește mai mult
Vremea 5 decembrie – Precipitații slabe sub formă de ninsoare – Ce zone sunt vizate 5 decembrie 2023 Astazi, vremea se va încălzi ușor față de ziua anterioară, urmând astfel ca valorile termice să se situeze în jurul celor normale datei. Cerul va avea înnorări și pe arii restrânse temporar vor fi precipitații slabe sub formă de ninsoare în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și în zonele… Citește mai mult