Agenția pentru Energie Atomică „a pierdut contactul” cu CERNOBÎL. Ucraina acuză Rusia că a deconectat centrala Webpress, 9 martie 2022 Centrala nucleară de la Cernobîl, care a fost preluată de forțele ruse, a încetat să mai transmită date către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), instituție de control din cadrul Organizației Națiunilor Unite, potrivit agenției PTI. „Transmiterea datelor de la sistemele de monitorizare instalate la CNE din Cernobîl s-a întrerupt”, a anunțat AIEA, precizând că „agenția analizează starea sistemelor de monitorizare din alte locații din Ucraina și va furniza informații suplimentare în curând”. Centrala de la Cernobîl nu este în prezent operațională și manipularea materialelor nucleare a fost întreruptă. In zonă se află reactoare dezafectate, precum și instalații de deșeuri radioactive, a declarat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), citând informații de la autoritatea de reglementare nucleară din Ucraina. Agenția a declarat că a fost informată de oficialii ucraineni că devine „stingentă” înlocuirea personalului de specialitate care lucrează la Cernobîl, pentru „gestionarea în siguranță” a operațiunilor. Aproximativ 210 de angajați lucrează de aproape 2 săptămâni consecutive de când forțele ruse au capturat centrala. Comunicate noi Stiri
Marcel Ciolacu, declarații după întâlnirea cu premierul Bulgariei: Am abordat subiectul extinderii spațiului Schengen 14 iulie 2023 „Am avut un schimb consistent de opinii cu privire la priorităţile comune, cu scopul de a debloca noi domenii de cooperare, în beneficiul dezvoltării economice a celor două ţări”, a declarat Marcel Ciolacu. Premierul român a menţionat că printre proiectele de interes comun se numără asigurarea unei Dunări navigabile, construirea… Citește mai mult
Vehiculele electrice produse în China sunt cu 10.000 euro mai ieftine decât cele produse în Europa 5 ianuarie 2023 Producătorii auto din China pot construi vehicule electrice (EV) cu 10.000 euro mai ieftine decât cele ale companiilor din Europa, un avantaj semnificativ din punct de vedere al costurilor care pune presiune pe producătorii europeni pe piaţa lor internă, a afirmat joi Patrick Koller, şeful furnizorului de componente auto Forvia,… Citește mai mult
Filmul capturării șefului mafiei siciliene Cosa Nostra, demn de marele ecran. Ziua de luni pe care nu o va uita niciodată: cum a ajuns de la spital în duba poliției 17 ianuarie 2023 Fiind considerat unul dintre cei mai periculoși infractori din lume, dat în căutare generală din 1993, bătrânul mafiot în vârstă de 60 de ani nu s-a lăsat prin cu una, cu două. Din contră, el a încercat să fugă și acum de poliție, însă a sfârșit în mâinile acestora, relatează… Citește mai mult