Ai pus varză la murat? Uite cum se pritoceşte corect, pentru a se mura mai bine Webpress, 28 octombrie 2022 Varza murată se pritoceşte o dată la 3 zile până se acreşte, adică se suflă aer în butoi cu ajutorul unei țevi sau al unui furtun. Rețetă de varză murată: Verzele se aleg după subțirimea foilor, care, totodată, trebuie să nu fie cu mult mai mari de-o palmă. Apoi trebuie spălate și scobite de cotor, iar în loc se pune o lingură de sare. Se așază verzele în butoi: un rând de verze, un rând de sare grunjoasă. În unele părți ale Banatului, printre verze se mai pun și foi gata tocate, numai bune de călit la iarnă. După ce este umplut butoiul, se adaugă hrean, bețe de mărar uscat, foi de dafin, o gutuie sau boabe de porumb, care colorează zeamă, piper și cimbru. După ce este încheiată operațiunea de punere a bunătăților în butoi, se acoperă și se lasă 3 zile fără apa, ca să se aşeze”. Pentru ca verzele să fie mereu scufundate în saramură, deasupra se așază niște teascuri peste care se pune o piatră. În funcție de locul în care este așezat butoiul în gospodărie, mai cald ori mai rece, varza murată astfel ajunge la savoarea deplină în aproximativ o lună. Comunicate noi Stiri
Politica Regele Charles al III-lea și Regina Camilla: O Vizită Istorică în SUA 27 aprilie 202628 aprilie 2026 Regele Charles al III-lea și regina Camilla au început o vizită istorică în SUA, marcând consolidarea relațiilor bilaterale între Marea Britanie și Statele Unite. Citește mai mult
Politica Oana Ţoiu și Apelul la Solidaritate Internațională: Un Pas Decisiv în Fața Provocărilor de Securitate 1 iunie 20262 iunie 2026 Declarațiile Oanei Ţoiu la ONU subliniază importanța reacției internaționale în fața provocărilor de securitate, în special după incidentul cu drona rusească. Citește mai mult
Putin, negocieri cu Occidentul pentru restrabilirea păcii în Ucraina – Turcia, pregătită să găzduiască dezbaterile 11 octombrie 2022 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia nu a primit niciun semnal cu privire la perspectiva unor negocieri cu Occidentul în Turcia, dar nu a exclus ca preşedintele Vladimir Putin să discute acest lucru cu Erdogan. Atât Putin, cât şi Erdogan sunt aşteptaţi să viziteze… Citește mai mult