Ajutor de până la 500 de lei pe lună pentru plata facturilor la gaze – Românii care primesc bani pentru a trece peste această iarnă Webpress, 21 octombrie 2022 Autoritățile continuă și în acest an acordarea subvențiilor pentru încălzirea locuinței, cu atât mai mult cu cât ne așteaptă o iarnă grea cu facturi mari la întreținere. Valoarea ajutorului acordat este între 50-500 de lei pe lună la energie electrică și între 25 și 250 lei lună la gazele naturale. Pentru cei care se încălzesc cu lemne se va acorda un ajutor între 32 și 320 lei pe lună. Românii care doresc să facă cererile trebuie să știe că acestea se pot depune online, prin poștă, sau personal la sediile din Sectorul 6, pentru că aici înscrierea a început încă de astăzi. Totodată, ajutorul de încălzire va fi acordat de către autorități până în luna martie a anului viitor, adică pe toată perioada iernii și îl vor primi cei care beneficiază și de ajutorul social. Cei care vor depune cererile după data de 20 ale lunii vor primi ajutorul începând cu data de 20 ale lunii următoare, iar cei care depun înainte de această dată vor beneficia de ajutorul de încălzire în luna respectivă. Comunicate noi Stiri
Florin Roman: PNL va depune un amendament la Legea bugetului, care să prevadă că anul viitor NU cresc taxele și impozitele 14 noiembrie 2023 „Grupul fiscal al PNL va depune un amendament la Legea bugetului de stat, în care să prevedem foarte clar că nu va creşte nicio taxă şi niciun impozit în 2024. Nu putem în permanenţă să acceptăm ca Guvernul să se întoarcă doar împotriva mediului privat”, a spus Roman, la… Citește mai mult
Horoscop 20 septembrie. Zodia care își atinge toate scopurile perioada aceasta! Succes pe toate planurile 19 septembrie 2022 BERBEC – Astăzi se poate face lumină asupra relației tale cu cineva important pentru tine. Vei putea să vezi realitatea așa cum este. Adevărul poate să nu fie plăcut, dar este mai bine să-l cunoști. TAUR – Intri într-o perioadă destul de favorabilă pentru situația ta financiară. Nu trebuie să… Citește mai mult
Stiri Andy Burnham: Viziunea unui lider în mijlocul crizei politice din Marea Britanie 22 iunie 2026 Andy Burnham, cunoscut ca „Regele Nordului”, se conturează ca un lider capabil să transforme Partidul Laburist și să răspundă provocărilor politice din Marea Britanie. Citește mai mult