ALERTĂ Covid-19 în Hong Kong! Ce măsuri extreme s-au impus populației Webpress, 18 februarie 202231 martie 2022 Una dintre măsurile pe care le pregătim şi aceasta foarte serios este un screening universal obligatoriu. Astfel îi vom testa pe toţi cei din Hong Kong, a declarat directorul executiv al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, Carrie Lam, într-o conferinţă de presă, invocând o situaţie critică în oraş. Testarea în masă a populaţiei este o practică obişnuită în China continentală, ale cărei autorităţi respectă o politică zero Covid, care le determină, de asemenea, să izoleze oraşe întregi timp de săptămâni. Carrie Lam a exclus însă închiderea Hong Kong-ului, măsură greu de aplicat într-un oraş a cărui densitate a populaţiei este una dintre cele mai mari din lume. La începutul lunii februarie, autorităţile au întărit setul de reguli privind distanţarea fizică. Adunările mai mari de două persoane sunt interzise în locuri publice şi reuniunile private sunt limitate la maximum două gospodării. Din ianuarie, barurile şi restaurantele se închid la ora 18:00, iar cinematografele, muzeele, sălile de sport şi alte locuri publice sunt închise. Carrie Lam a anunţat de asemenea că numirea următorului director executiv al Hong Kong-ului, programată iniţial pentru sfârşitul lunii martie, a fost amânată pentru 8 mai. La începutul acestei săptămâni, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut Hong Kong-ului să ia toate măsurile necesare pentru a opri pandemia. Cu preţul unei izolări draconice şi a unei politici implacabile de izolare a pacienţilor şi a cazurilor de contact, Hong Kong-ul nu a înregistrat decât puţin peste 12.000 de cazuri de COVID-19 în primii doi ani ai pandemiei. Dar acest important centru financiar global se confruntă în prezent cu o progresie exponenţială a virusului, legată de varianta foarte contagioasă Omicron, care subminează politica locală zero Covid, aliniată cu cea a Beijingului. Peste 11.000 de cazuri noi au fost înregistrate numai vineri, după 12.000 joi, iar sistemul de sănătate din Hong Kong a fost complet depăşit în decurs de câteva zile. Comunicate noi Sanatate Stiri
România are o democrație „deficitară” și este pe ultimul loc în UE, potrivit indexului anual întocmit de The Economist 2 februarie 2023 Studiul are patru zone de clasificare: regimuri autoritare, regimuri hibride, democraţii deficitare şi democraţii depline. Pentru întocmirea clasamentului, sunt luate în calcul cinci categorii de criterii: procesele electorale şi pluralismul, funcţionarea guvernului, participarea politică, cultura politică şi libertăţile civile. Cu un scor de 6,45, România se încadrează la „democraţii deficitare”,… Citește mai mult
Stiri Provocările financiare ale României: Un raport european asupra cheltuielilor publice și calității investițiilor 3 iunie 2026 Raportul Comisiei Europene asupra finanțelor publice din România evidențiază probleme persistente în gestionarea banului public, colectarea taxelor și calitatea investițiilor. Citește mai mult
Alertă în Slatina: Mai multe amenințări cu bombe la Tribunalul Olt – Echipaje speciale și Poliția, verificări de urgență 24 august 2023 O alertă privind amplasarea mai multor bombe a fost dată, joi, la Tribunalul Olt. Au loc verificări la faţa locului, a anunțat IPJ Olt. Poliţiştii fac în aceste momente verificări la Palatul de Justiţie din Slatina, potrivit presei locale. Ameninţarea cu bombă ar fi fost primită pe e-mail.Având în… Citește mai mult