Alexandru Rafila: 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID au fost furnizate României dintre cele 80 de milioane comandate Webpress, 25 noiembrie 2023 „Dintre cele 35 de milioane, circa 10 milioane sunt vaccinuri care au fost distruse sau urmează să fie distruse, pentru că au expirat. Mai există încă în unităţile sanitare două milioane de doze care sunt în termen de valabilitate, iar această cantitate se va completa cu încă 1,2 milioane de doze cu vaccinul în formula actuală, ştiţi bine că vaccinul se actualizează periodic. Este vorba despre o cantitate de vaccin pentru care se plătiseră în avans banii încă din anul 2021 şi în felul ăsta se stinge contractul cu unul dintre producători. Peste 20 de milioane de doze s-au folosit, cu precizarea că, fiind vorba, cel puţin în trecut, de flacoane multidoză, o parte dintre doze erau administrate şi o parte nu se puteau administra, pentru că durata de păstrare după deschidere a flaconului era limitată”, a spus Alexandru Rafila, sâmbătă, într-o declaraţie de presă. Potrivit acestuia, cheltuielile de distrugere nu sunt foarte mari. „Probabil că sunt de ordinul sutelor de mii de euro pentru aceste 10 milioane de doze, nu ştiu să vă spun cu exactitate. Oricum, România a plătit în total pentru aceste vaccinuri, pe care le-a primit, 2,5 miliarde de lei. (…) Există încă contractate foarte multe vaccinuri, pe care noi nu le-am mai solicitat. Am avut discuţii separate cu fiecare dintre producători, încercând să găsim soluţii amiabile. Cu unul dintre ei am reuşit să încheiem acest lucru, în sensul că nu ne va mai furniza dozele contractate. Rămânem în continuare cu ceilalţi in discuţii să găsim o soluţie, pentru că (…) suma, vă daţi seama, pentru aproximativ încă 45 de milioane de doze de vaccin este mare”, a punctat Alexandru Rafila. El a precizat că acestea nu au fost plătite şi a explicat că, periodic, exista o notificare din partea Comisiei Europene, în urma căreia un stat trebuia să opteze în termen de cinci zile dacă vrea tranşa respectivă de vaccin sau nu. Ministrul Rafila a opinat, pe de altă parte, că în cazul achiziţiei de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost situaţii în care putea să existe şi „un alt tip de gândire din punct de vedere medical”, însă a punctat că este un dosar penal în derulare şi că nu poate face comentarii. Comunicate noi Stiri
Decizie definitivă a ICCJ: Starea de alertă a fost prelungită ilegal. Certificatul verde, inutil 18 noiembrie 2022 Decizia este definitivă, după ce o decizie similară în primă instanță a fost contestată de instituția Guvernului, în mandatele mai multor cabinete. Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 1796 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a… Citește mai mult
VW avertizează că invazia Rusiei în Ucraina i-ar putea afecta afacerile în 2022 12 martie 2022 Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din Europa, a declarat vineri că invadarea Ucrainei de către Rusia i-ar putea afecta afacerile în acest an, dar pentru 2021 a raportat o dublare a profitului operaţional, transmite Reuters. Producătorii de automobile, inclusiv Volkswagen şi BMW, se străduiesc să găsească surse alternative… Citește mai mult
Stiri Reglementări noi în București: Impactul noilor reguli privind ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar 30 iunie 2026 Primăria București a adoptat un regulament nou pentru ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar, cu scopul de a îmbunătăți gestionarea traficului în capitală. Citește mai mult