Ambasada Statului Israel la București organizează o manifestare în semn de solidaritate cu cetățenii israelieni ținuți prizonieri în Fâșia Gaza, duminică Webpress, 10 noiembrie 2023 Manifestația a fost declarată şi avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București. Conform prevederilor Legii nr. 60 din 1991 (republicată) privind organizareași desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepția celor autorizate, funcționarea instituțiilor publice sau private, a celor de învățământ, cultură șisănătate, a unităților economice ori să degenereze în acțiuni turbulente de naturăa pune în primejdie ordinea și liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, viața sau bunurile acestora ori ale domeniului public, și nu pot fi continuate după ora 23:00, caz în care intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 61/1991 (republicată) pentru sancționarea faptelor de încălcare aunor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările șicompletările ulterioare. Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa laaceastă manifestație, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă demăsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial. Ca măsură preventivă, pentru descurajarea și probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul pașnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentelor, cu mijloacele tehnice din dotarea unității, conform cadrului legal în vigoare. Jandarmeria București va asigura protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Comunicate noi Stiri
Stiri Luca Niculescu: Provocările și Perspectivele Guvernului său în Interviul Exclusiv de la Digi24 9 octombrie 2026 Luca Niculescu, prim-ministrul desemnat, va oferi un interviu exclusiv la Digi24, discutând despre provocările și perspectivele guvernului său. Citește mai mult
PNL, la peste 20% în preferințele electoratului, în noul sondaj la comanda PSD 25 ianuarie 2024 Conform celui mai recent sondaj Avangarde, realizat la comanda PSD, PNL se situează la 21%, PSD la 31%, AUR-19%, iar alianţa Dreapta Unită, Forţa Dreptei-PMP-USR la 14%. S.O.S. România, partidul Dianei Şoşoacă, ar obține 8% din voturi, iar UDMR 5%. De notat că 61% dintre cei chestionaţi au o părere… Citește mai mult
Stiri Ucraina și Uniunea Europeană: O Legătură Esențială între Drepturile Minorităților și Aderarea la UE 13 octombrie 2026 Promulgarea unei legi de către Zelenski pentru drepturile minorităților este esențială pentru integrarea Ucrainei în UE, având implicații profunde asupra relațiilor internaționale. Citește mai mult