AMENDĂ URIAȘĂ pentru cei care poartă mască TEXTILĂ. Lucian Bode: E ca și cum nu ar avea una Webpress, 7 ianuarie 2022 Întrebat cum o să fie făcută verificarea în teren, pentru a vedea cine ce mască poartă și care vor fi indicațiile pentru agenți, Ministrul ede Interne, Lucian Bode, a precizat că nu este nevoie de indicații, ci de lege. „Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului”, a declarat Lucian Bode, la un post TV. „Specialiștii spun că tulpina Omicron se răspândește foarte rapid și transmisibilitatea este una foarte mare. În aceste condiții, portul măștii este esențial în limitarea răspândirii. Niciun efort nu este prea mare”, a mai spus ministrul. De asemenea, Bode a fost întrebat care este amenda pentru cineva care poartă mască, dar nu este una medicală. „Este amenda care se aplică pentru portul măștii neconforme, nu am umblat la cuantumul amenzilor”, a conchis ministrul de Interne. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Fondatorul producătorului de vehicule electrice Nikola, Trevor Milton, a fost gosit vinovat pentru fraudă, de un juriu american 16 octombrie 2022 Fondatorul Nikola, Trevor Milton, a fost găsit vinovat pentru fraudă, de un juriu american, în baza acuzaţiilor că i-a minţit pe investitori cu privire la tehnologia companiei de vehicule electrice, transmite Reuters. Vineri, juriul l-a găsit vinovat pe Milton pentru o acuzaţie de fraudă cu valori mobiliare şi două capete… Citește mai mult
Stiri Furtul de cai din Argeș: O privire detaliată asupra unei infracțiuni și implicațiile sale sociale 17 mai 2026 Furtul de cai din Argeș a ridicat întrebări despre siguranța animalelor și implicațiile sociale ale infracțiunilor de acest tip. Analizăm contextul, impactul și perspectivele experților. Citește mai mult
UDMR și Dilemele Politice: Refuzul de a Susține O Război Intern în PNL 14 iunie 2026 UDMR se distanțează de conflictele interne ale PNL, reafirmându-și rolul de mediator în politica românească. Analizăm implicațiile acestei poziții. Citește mai mult