Ana Maria Păcuraru: Tragedia de la Odorheiu Secuiesc, o reflectare a dinamicii regionale și a responsabilităților împărțite

În noaptea tristă de la Odorheiu Secuiesc, un tânăr, David, și-a pus căștile și se pregătea să se culce în internatul Liceului Tamasi Aron, o instituție de tradiție în Transilvania. Într-o clipită, viața lui s-a sfârșit sub dărâmături, iar colegul său de cameră, Laslo, a scăpat cu doar câteva momente înainte de tragedie. Într-un alt salon de spital, o altă fată tânără din Odorheiu Secuiesc zace în comă profundă.

Această tragedie nu este doar o poveste despre o clădire veche care s-a prăbușit; este o poveste despre responsabilitate și jurisdicție. Despre cum, în inima Transilvaniei, în secuime, o comunitate întreagă se confruntă cu realități pe care Bucureștiul pare să le fi ignorat prea mult timp.

Liceul Tamasi Aron, o clădire construită și renovată cu fonduri din Ungaria și sub administrarea Bisericii Romano-Catolice, reflectă o dinamică unică în această regiune. Guvernul maghiar, sub conducerea lui Viktor Orban, a investit sume semnificative în infrastructura educațională a secuimii, inclusiv 3.75 milioane de euro pentru renovarea liceului și alte 1.8 milioane pentru anexa internatului. Acestea sunt fapte, nu simple afirmații.

În acest context, întrebarea care se ridică este: Cui îi aparține responsabilitatea pentru siguranța acestor clădiri? Este timpul să recunoaștem că această responsabilitate este mai mult decât o chestiune de frontiere naționale. Atunci când autoritățile de la București se mulțumesc să numere victimele și să promită măsuri fără să acționeze, iar ministra Educației, doamna Ligia Deca, se limitează la exprimarea regretelor, este clar că ne confruntăm cu un deficit de responsabilitate.

Este evident că guvernul român s-a retras, într-o măsură, din gestionarea directă a unor astfel de instituții în regiune, lăsând loc unei influențe străine. Acest lucru nu absolvă însă autoritățile române de responsabilitatea lor față de cetățenii țării, indiferent de regiunea în care aceștia trăiesc.

Ne confruntăm cu o realitate dureroasă: o comunitate în doliu și un sistem de educație în care siguranța pare să fie mai degrabă o opțiune decât o prioritate. De la Colectiv la Caracal și acum la Odorheiu Secuiesc, am văzut cum tragediile se repetă, iar promisiunile rămân nerespectate.

Este profund dezolant și inacceptabil cum tragedia de la Odorheiu Secuiesc a fost tratată de autoritățile din Capitală. Parcă Harghita și Covasna, cu instituțiile și cultura lor bogată, sunt percepute ca fiind în afara interesului sau competenței Bucureștiului. Reacțiile formale și lipsite de substanță ale ministrului Educației, doamna Ligia Deca, nu fac decât să amplifice această impresie de indiferență și detașare. Tragediile se succedă, de la Colectiv la Caracal, acum la Odorheiu Secuiesc, iar răspunsul autorităților rămâne unul superficial: promisiuni efemere, urmate de uitare până la următoarea criză. Această atitudine de neglijare, acest sentiment că evenimentele din această parte a țării nu sunt de competența lor, sunt total inadecvate. Prin nepăsarea lor, autoritățile centrale par să fi delegat, de facto, responsabilitatea guvernului maghiar. În această atmosferă de confuzie și lipsă de claritate, oficialii de la București se pierd în declarații neclare și promisiuni de anchete, fără să demonstreze o voință reală de a schimba lucrurile. Un copil și-a pierdut viața, și, în loc de acțiuni concrete, tot ce avem sunt discursuri goale și o atitudine de indiferență care rănește întreaga națiune. Siguranța elevilor nu ar trebui să fie o monedă de schimb în jocurile politice sau geopolitice.

În memoria lui David și a tuturor celor afectați de această tragedie, trebuie să ne angajăm într-un dialog sincer și constructiv despre cum putem preveni astfel de evenimente în viitor. Nu este doar datoria guvernului maghiar sau a Bisericii Romano-Catolice, este responsabilitatea noastră colectivă ca societate.