Anamaria Gavrilă, gest de verticalitate: O stimez și o apreciez pe Anca Alexandrescu. Nu a arătat niciun semn de ezitare odată ce a înțeles voința poporului Webpress, 16 martie 2025 „În confuzia și în ceața unei campanii electorale care s-a dovedit năucitoare pentru sistem prin rezultatul din 24 noiembrie, este bine să recunoaștem cu toții că am tras și am „împușcat” și pe cine nu trebuia. Eu sunt prima care recunoaște atacul la Anca Alexandrescu într-o campanie care a fost intenționat făcută de sistem să ne ducă în confuzie și în întuneric”, spune Anamaria Gavrilă, președinta POT. „Suntem toți români, suntem competitori și suntem ambițioși în crezurile noastre, dar când democrația noastră, a tuturor, ordinea constituțională și statul de drept sunt nimicite, când România este retrogradată la nivel de „democrație hibridă”, atunci ne dăm toți seama că arde casa, iar certurile dintre noi trebuie să înceteze, punctează lidera POT. „Noi toți – Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, George Simion, Anamaria Gavrilă – am reușit să trecem peste orgolii, peste partide, peste diferențele dintre noi, să punem țara mai presus de noi toți și să fim mai uniți ca niciodată. Adevărată trădare este a celor care nu au înțeles să facă asta și încearcă să ne dărâme pe noi. O stimez și o apreciez pe Anca Alexandrescu pentru că a stat dreaptă și nu a arătat niciun semn de ezitare odată ce a înțeles voința poporului român, iar fără Anca Alexandrescu și fără Realitatea TV, țara aceasta era într-un loc mult mai trist și mult mai rău. Dumnezeu să o răsplătească înmiit”, spune președinta Partidului Oamenilor Tineri. Comunicate noi Stiri
Stiri Emmanuel Macron și viitorul său politic: O alegere între trecut și un nou început în 2032 25 septembrie 2026 Emmanuel Macron a lăsat deschisă posibilitatea unei reveniri în politică pentru alegerile prezidențiale din 2032, ridicând întrebări despre viitorul său și al Franței. Citește mai mult
Urmărire ca-n filmele polițiste. Un șofer de 25 de ani a pus pe jar poliția din două județe 2 noiembrie 2022 Un tânăr de 25 de ani din judeţul Vrancea care nu a oprit la semnalele agenţilor de circulaţie a fost urmărit de maşinile poliţiei, care însă nu l-au putut prinde. Pentru oprirea şoferului fugar a fost folosit şi armamentul din dotare, iar poliţiştii au tras în pneurile autoturismului. Şoferul a… Citește mai mult
Un colonel rus îl sfidează pe Putin: Nu avem rezerve, nu avem piloți, nici avioane. Cu ce trimitem oameni pe front? 10 mai 2022 Rusia a suferit pierderile mari în Ucraina și nici măcar mobilizarea generală nu ar fi de ajutor, a afirmat fostul colonel în armata Moscovei. „Cu ce trimitem oameni pe front? Cu armele de ieri, când Ucraina are arme NATO?”, a declarat acesta. Comentariul vine pe fondul speculațiilor că președintele Putin… Citește mai mult