Anca Alexandrescu DINAMITEAZĂ așa-zisele probe împotriva lui Călin Georgescu. „Falsul în declarații se referă la câteva SUTE de lei!” Webpress, 26 februarie 2025 „Este vorba de vechea declarație de avere de la alegerile din decembrie, deci ar fi trebuit verificate atunci, nu acum. Chiar azi Călin și Cristela Georgescu urmau să depună noile declarații actualizate, pentru că azi mergeau să depună candidatura și listele de semnături și sunt sigură că toată această acțiune precipitată de azi are legătură cu depunere candidaturii, Apropos de probe; în cazul acuzațiilor de fals în declarații, atât pot să vă spun, este vorba de câteva sute de lei pe care doamna Cristela Georgescu nu le-ar fi declarat, ca dobândă de la un depozit bancar, pentru că nici nu avea obligația să le declare, pentru că era sum pragul de cinci mii de lei. A doua acuzație era legată de un teren pe care l-au vândut la Câmpulung și pe care, spun procurorii, nu l-ar fi declarat, numai că suma încasată din vânzare se regăsește în contul din bancă și, așa cum știți, când depui o sumă în bancă ți se cere proveniența acesteia și au depus contractual de vânzare-cumpărare. Nu aveau de ce să menționeze suma în declarația de avere, fiind deja în contul din bancă. Am vorbit cu mai mulți foști procurori și mi-au spus că la asemenea acuzații, dacă s-ar fi dovedit, persoană ar fi trebuit arestată. Este clar că este o însăilare,” a afirmat Anca Alexandrescu, în exclusivitate la Realitatea Plus. Comunicate noi Stiri Călin Georgescu
ATAC ARMAT la metroul din New York. Principalul suspect a fost identificat – gest tulburăr înainte de a deschide focul 13 aprilie 2022 Polițiștii din New York au identificat principalul suspect în cazul atacului de la metrou. Frank James, în vârstă de 62 de ani, este bănuit că ar fi autorul agresiunii. Americanul a postat mai multe clipuri pe rețelele de socializare cu conținut extremist. Atacul a avut loc cu o zi în… Citește mai mult
Stiri Garry Kasparov: Calea către Pace în Europa și Transformarea Rusiei 1 iulie 2026 Garry Kasparov subliniază că victoria Ucrainei este esențială pentru pacea în Europa și transformarea societății ruse, oferind o viziune provocatoare asupra viitorului geopolitic. Citește mai mult
Femeia din zodiac condamnată la relații nefericite – o viață de durere și ghinion 24 noiembrie 2022 Femeia din zodiac care este condamnată la relații nefericite face parte tocmai din această categorie a persoanelor ghinioniste. Deși poate fi extrem de deschisă, iubitoare, calmă și cu valori puternice, se pare că îi este foarte greu să își găsească o persoană care să o aprecieze pentru ceea ce este…. Citește mai mult