Anca Alexandrescu: „Incident sau accident la Roșiori. A mințit CFR în comunicatul oficial? Grindeanu știa de azi noapte despre incident” Webpress, 13 martie 2023 „Eu am fost cea care a zis că au mințit. Acum 2 ore am aflat că au mințit, dar atunci încă era valabil comunicatul celor de la CFR. Acela este un fals. Directorul AGIFER a confirmat, fără niciun dubiu, că este o ciocnire de trenuri. Ministrul Sorin Grindeanu a primit această informare despre accident încă de la 4 dimineața, pentru că în minister este un grup de comunicare care îl informează despre tot. Grindeanu a știut despre aceste eveniment de pe căile ferate, dar nu știu sigur dacă i s-a spus că a fost accident sau incident. Dacă Grindeanu a știut că e accident, iar CFR a mințit, este momentul să plece acasă. Este al nu știu câtelea eveniment dezastruos de la Ministerul Transporturilor în care Grindeanu e protejat. Acum ies la iveală lipsa de responsabilitate și de investiții de la CFR. Grindeanu se laudă în fiecare săptămână cu investiții în infrastructură, dar ele sunt doar pe hârtie. Mai mult, condițiile în care își desfășoară activitatea angajații din domeniul feroviar sunt mizerabile. Sunt o grămadă de nereguli, exact la fel ca în scandalul Bîstroe. În realitate, pe transportul naval se întâmplă multe nereguli. Doamne ferește de un accident în transporturile aeriene. Sunt atât de multe nereguli la Ministerul Transporturilor, dar vedem că ministrul Sorin Grindeanu este apărat din toate părțile”, a declarat Anca Alexandrescu. Comunicate noi Stiri Sorin Grindeanu
PLANUL Guvernului pentru români: se încearcă limitarea plăților cash. Pe cine va afecat această măsură 17 ianuarie 2025 „Si acum au scos de la sertar, printre altele, initiativa de acum doi ani, de cand s-a facut Guvernul Ciolacu 1 si, la fel, venisera cu aceasta propunere, care dupa aia a cazut pentru ca toata lumea a ras de ei. Toate bunurile care se comercializeaza la un moment dat… Citește mai mult
Bărbat inconștient după ce a căzut în canal, în Sibiu 14 septembrie 2022 În urma unui apel pe numărul unic de urgență 112 care semnala că o persoană care efectua verificări la conducta de gaz are nevoie de îngrijiri medicale, ISU Sibiu a intervenit pe strada Barcelona din municipiul Sibiu cu o autospecială de stingere, două echipaje SMURD dintre care unul cu medic,… Citește mai mult
Stiri Amenințarea nucleară a Coreei de Nord: O analiză detaliată a capacităților și implicațiilor globale 30 aprilie 2026 Coreea de Nord se află într-un stadiu avansat al dezvoltării arsenalului său nuclear, reprezentând o amenințare semnificativă pentru SUA și stabilitatea regională. Citește mai mult