Anca Dragu: Vizita vicepreședintelui american trimite un mesaj de solidaritate față de România Webpress, 9 martie 2022 „Am încredere că vizita ei va fi una de succes în zonă. Pentru noi e un mesaj important care ține de solidaritate, de sprijinul pe care România îl are și îl va avea în continuare. Este o vizită extrem de binevenită în acest context extrem de complicat”, a explicat Anca Dragu. În opinia Ancăi Dragu, această combinație de sancțiuni economice, vizite diplomatice strategice, ar putea aduce un acord între Rusia și Ucraina. „Dar vorbim de un personaj care, în aceste zile, dă dovadă că nu mai are niciun fel de limite”, a adăugat Anca Dragu. Vicepreședintele Statelor Unite vine în România ca să transmită un mesaj de solidaritate cu aliații de pe flancul estic, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în condițiile în care Kamala Harris este așteptată în România și Polonia în perioada 9-11 martie. Kamala Harris „va merge acolo pentru a demonstra sprijinul SUA pentru munca aliaților și partenerilor noștri. Va discuta despre ajutorul pe care îl acordăm poporului ucrainean. Faptul că va fi acolo cred că transmite un mesaj puternic. Vicepreședintele SUA se va întâlni cu mulți dintre partenerii noștri de pe flancul estic, aliați NATO, și va transmite angajamentul nostru de a lucra în perfectă sincronizare cu ei și de a continua să le sprijinim eforturile din regiune”, a declarat Jen Psaki. Casa Albă a confirmat vineri, 4 martie, această vizită într-un comunicat în care spunea că întâlnirile Kamalei Harris se vor concentra inclusiv pe felul în care Statele Unite pot sprijini vecinii Ucrainei în condițiile în care aceștia primesc și ajută refugiații care fug de violențe. „Vizita sa va demonstra puterea și unitatea alianței NATO și sprijinul Statelore Unite pentru aliații de pe flancul estic al NATO în fața agresiunii ruse. Va sublinia, de asemenea, eforturile noastre colective pentru sprijinirea poporului ucrainean. În timpul întâlnirilor sale cu liderii polonezi și români, vicepreședinta va consolida coordonarea noastră strânsă ca răspuns la invazia rusească neprovocată și nejustificată”, a menționat Casa Albă. Comunicate noi Stiri Anca Dragu
Cine este și ce avere are Iulian Dumitrescu, baronul PNL intrat în vizorul DNA 1 februarie 2024 Liderul liberal a intrat în 2012 în Parlament pe listele PNL, încheind cel de-al doilea mandat în 2020. În 2020 a fost ales șef al CJ Prahova. Influența liderului PNL a scăzut însă în ultimul an. El l-a susținut fără succes pe fostul ministru Alexandru Nazare pentru preluarea unui nou… Citește mai mult
Abia acum s-a aflat adevărul – Serviciile americane de informații au dezvăluit câte persoane au murit la spitalul bombardat din Gaza 20 octombrie 2023 Bilanţul uman al loviturii de marţi asupra spitalului Ahli Arab din Gaza se situează, „probabil, la nivelul de jos al unui interval cuprins între 100 şi 300 de morţi”, potrivit unei note a serviciilor americane de informaţii din care AFP a putut consulta extrase joi. Această sinteză transmisă Congresului afirmă,… Citește mai mult
Un laureat al Premiului Nobel pentru Economie spune că sancțiunile împotriva Rusiei funcționează într-un mod neașteptat 4 august 20224 august 2022 Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, afirmă că sancțiunile occidentale istorice impuse împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina funcționează într-un mod neașteptat, relatează Markets Insider. „Rusia nu are probleme în a-și vinde lucrurile dar are multe probleme în a cumpăra lucruri”, notează Krugman într-un nou editorial de… Citește mai mult