ANPC a cerut retragerea etichetelor tip SCOR NUTRIȚIONAL, care arată cât de sănătoase sunt alimentele Webpress, 18 octombrie 2022 ANPC a transmis Asociației Marilor Rețele Comerciale o adresă în care scrie că „nu agreează introducerea în România a acestui sistem” și le transmite comercianților că acceptă vânzarea până la epuizare a stocurilor de produse cu etichetă tip nutriscore SCOR NUTRIȚIONAL, dar nu mai târziu de 1 noiembrie anul curent, potrivit Europa FM. „Consumatorul mediu informat nu are bagajul de cunoștințe necesar pentru a lua orice decizie de tranzacționare, așa cum este ea indicată sau cum este sfătuit să o facă prin ambalarea produselor”, a declarat Horia Constantinescu, șeful ANPC. „Cei din nordul țării noastre consumă cu predilecție slănină. Slănina are, la acest moment, conform nutriscore, cel puțin litera D, dacă nu dublu D. Dar cetățenii din zona respectivă au nevoie de un aport caloric mai mare. Da, în general, este mai bine să mâncăm cu toții salată și pește fiert, dar asta nu înseamnă că toți cetățenii europeni trebuie să fie influențați și să ia o decizie în condițiile în care aceasta nu reprezintă o variantă oficială agreată la nivelul întregii comunități europene”, a motivat Constantinescu. Eticheta de tip scor nutrițional sau „semafor” are 5 culori, de la verde la roșu, în care verde închis înseamnă că un produs ar fi cel mai bun, așa cum sunt cerealele integrale sau legumele proaspete, iar roșu înseamnă că alimentul are foarte multe calorii și este mai puțin indicat pentru consum des. Comunicate noi Stiri
Politica Impactul Controlului Iranian asupra Strâmtorii Ormuz: O Analiză a Provocărilor Geopolitice și Economice 30 aprilie 202630 aprilie 2026 Declarațiile recente ale liderilor iranieni privind controlul asupra Strâmtorii Ormuz subliniază provocările geopolitice și economice din regiune, având implicații globale. Citește mai mult
Stiri Atacul din Marea Neagră: O navă de pescuit turcească scufundată și implicațiile geopolitice ale incidentului 5 iunie 2026 Atacul asupra navei de pescuit turcești DURU 67 în Marea Neagră subliniază tensiunile geopolitice dintre Turcia, Rusia și Ucraina, având implicații grave pentru securitatea regională. Citește mai mult
Stiri Vrăjitoarele-războinice ale Rezistenței din Ucraina: O rețea secretă în fața ocupanților ruși 29 iunie 2026 Povestea rezistenței ucrainene se desfășoară prin metode ingenioase și curajul „vrăjitoarelor-războinice”, care coordonează atacuri împotriva ocupanților ruși. Citește mai mult