Anunțul autorităților după atacurile cu drone de la porturile ucrainene: „Forțele MApN rămân în alertă” Webpress, 13 septembrie 2023 Ministerul Apărării a emis un comunicat prin care explică situația de noaptea trecută atunci când a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populația aflată în proximitatea porturilor ucrainene care au fost atacate cu drone de ruși: „Miercuri, 13 septembrie, forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni și Ismail, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România. Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 00.45, cu privire la zonele specifice din județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate, cu potențialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situații. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 05.00. Ca urmare a evoluției situației și în baza informațiilor primite de la ISU Tulcea, cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, județul Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forțe și mijloace din alte instituții ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranță naţională, investighează aceste situații. Vom reveni cu detalii, în funcție de datele primite din teren. Forțele MApN rămân în alertă și vor continua cercetările în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestei situații. Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri.”, se arată în comunicatul emis de minister. Comunicate noi Stiri
Stiri Analiza incidentului TIR-ului scăpat de sub control din Constanța: Risc și responsabilitate în trafic 9 iunie 2026 Incidentul TIR-ului din Constanța ridică întrebări serioase despre siguranța rutieră în România. Titi Aur, expert în conducere defensivă, a declarat că este un pericol public maxim. Citește mai mult
Stiri Ambasadorii în Moscova: Între Paranoia și Provocări Diplomatice în Timpul Războiului 24 octombrie 2026 Ambasadorii occidentali în Moscova se confruntă cu o misiune plină de provocări, unde paranoia și presiunea devin parte din viața de zi cu zi, reflectând o realitate geopolitică complexă. Citește mai mult
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate 27 martie 2024 Horoscop 28 martie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 28 martie 2024: Multe taine se dezvăluie astăzi mai ușor, vei avea acces la ele… Citește mai mult