Apelul DISPERAT al unui prefect către medicii de familie să se implice în testarea COVID: „Pe fiecare scară de bloc sunt 3 persoane infectate…” Webpress, 7 februarie 2022 „Stimați medici de familie constănțeni, Suntem la o rată de peste 30 de infectări la mia de locuitori, doar în municipiul Constanța. Mai precis, pe fiecare scară de bloc sunt 3 persoane infectate. Oamenii suferă în casele lor, în așteptarea ambulanțierilor suprasolicitați de numărul imens de cereri de testare. Asta, cu toate că au la dispoziție un corp de profesioniști, apți să abordeze integral pacientul și problemele sale, cu toate implicațiile biologice, psihologice, familiale şi sociale care pot interveni în apariția și evoluția bolii. Mă refer la dumneavoastră, medicii de familie. Din păcate, la ora acestui apel, pe care respectuos vi-l adresez tuturor profesioniștilor medici de familie constănțeni, doar 144 de colegi fac testare gratuită în cabinete. 144 din peste 400, câți sunteți la nivelul județului. Asta înseamnă că un doctor aproape că se ocupă de pacienții a trei medici de familie, pentru că nu poate refuza cetățeni acoperiți de asigurarea de sănătate, dornici să beneficieze de un serviciu gratuit, care li se cuvine. Dacă în rândul dumneavoastră ar fi mai mulți colegi dispuși să testeze în cabinete, am avea un screening general al populației mult mai eficient, cu ajutorul căruia am putea ieși mai bine și mai rapid din acest impas epidemiologic. Cifrele nu mint, în condițiile unei tulpini care generează un număr ridicat de infectări, dar mai redus de spitalizări, așa că diagnosticarea cât mai rapidă reprezintă, pentru constănțenii aflați pe listele dumneavoastră, diferența între o răceală „dusă pe picioare“ și o internare în ATI. Așadar, fac apel la bunăvoința dumneavoastră să vă alăturați acestui demers, cel de testare gratuită în cabinetele în care vă desfășurați activitatea. Rolul medicului de familie, într-o situație precum cea în care ne regăsim de 2 ani, este unul vital. Fiți parte a soluției și faceți un serviciu celor care își pun mari speranțe în dumneavoastră!“, este apelul lansat de prefectul județului Constanța. Comunicate noi Stiri
Câte zile libere avem în 2025 și unde este potențial de mini-vacanțe sau punți 27 decembrie 2024 Un prilej de mini-vacanţă va mai fi tot în ianuarie când 24 – Ziua Unirii Principatelor – pică vineri. Apoi, de 1 Mai (joi), cu o punte se ajunge la 4 zile libere pentru bugetari. Orice punte fi decisă doar de Guvern pentru angajaţii de la stat. Cei din privat… Citește mai mult
Privește-i cu atenție degetele! Semnul care îți arată dacă este predispusă să te înșele 12 ianuarie 2023 Anumite particularităţi ale personalităţii noastre sunt definite încă din uter, iar modul în care acestea se manifestă poate fi considerat cel puţin surprinzător: diferenţa de lungime dintre degetul arătător şi cel inelar. Cum îţi dai seama că eşti predispusă să înşele Un nivel înalt de expunere la testosteron (hormonul… Citește mai mult
Culisele Statului Paralel. Ingineria financiară a guvernului de la Budapesta pentru a cumpăra monumente istorice din Transilvania 27 decembrie 2024 În 11 martie 2022, proprietarii hotelului Concordia din Târgu Mureș, Mioara și Răzvan Cornel Șipoș, au vândut către CanImpEx Marketing, o companie înregistrată în Canada. 13 zile mai târziu, pe 24 martie, acțiunile au fost cumpărate de la firma din Toronto de către Manevi Pro Transilvania din Satu Mare. Aceste… Citește mai mult