Aproximativ 37.000 de persoane au tranzitat frontiera aeriană a României, în ultimele 24 de ore Webpress, 29 decembrie 2021 Pe sensul de intrare în țară au fost înregistrate aproximativ 40.900 de persoane cu 10.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire – 52.100 persoane cu 13.400 mijloace de transport., informează un comunicat de presă al Poliției de Frontieră Române.Cele mai tranzitate frontiere au fost:* frontiera aeriană – aproximativ 37.000 de persoane;* frontiera cu Ungaria – aproximativ 25.100 de persoane şi 10.600 de mijloace de transport;* frontiera cu Moldova – aproximativ 14.400 de persoane şi 4.600 de mijloace de transport;* frontiera cu Bulgaria – aproximativ 10.000 de persoane şi 5.600 de mijloace de transport.În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 25 de fapte ilegale (12 infracţiuni şi 13 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, mai arată sursa citată. Astfel au fost descoperite, „independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 153.200 de lei”.În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a patru cetăţeni români din diferite motive legale. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Stiri Costurile Traversării Strâmtorii Ormuz: O Privire Asupra Provocărilor și Implicațiilor Economice pentru Industria Petrolieră 7 octombrie 2026 Strâmtoarea Ormuz, crucială pentru comerțul mondial cu petrol, se confruntă cu riscuri crescute și costuri exorbitante. Analiza detaliază impactul asupra industriei petroliere și cetățenilor. Citește mai mult
Vremea 7 decembrie – Temperaturi scăzute, ceață, ninsoare, cer noros – Ce zone vor fi cele mai afectate 7 decembrie 2023 Astazi, vremea va fi predominant închisă, iar îndeosebi în estul și sud-estul țării, valorile termice diurne se vor situa ușor sub mediile multianuale specifice acestei date. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -1 și 5 grade, cu cele mai scăzute valori în jumătatea de nord a Moldovei. Temporar… Citește mai mult
Interdicții majore pentru fermierii români – obligațiile pe care trebuie să le respecte cu sfințenie 18 iulie 2023 „Fermierii şi alţi beneficiari care primesc sprijin prin intervenţiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiţionalitatea pe întreaga exploataţie agricolă şi pe tot parcursul anului de cerere. Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploataţiile agricole, pentru toţi fermierii care au la dispoziţie terenuri arabile, având… Citește mai mult