Arafat EXPLICĂ scopul măsurilor din perioada Sărbătorilor: „Vrem să întârziem răspândirea variantei Omicron”. Ce se va întâmpla cu certificatul Covid din 2022 Webpress, 20 decembrie 2021 „Azi, la sedinta cu domnul ministru (Lucian Bode – n.r.), situatia era sub control. A trecut valul despre care vorbeati, mai ales ca a intrat si formularul de localizare. Daca nu e vaccinat sau chiar daca e, acest formular trebuie completat inainte de a ajunge in granita, exact cum se intampla in alte tari. Ele trebuie completate iniante si doar prezentate la granita. Persoanele vaccinate venit din UE plus cel trecute prin boala e mai usor sa vina (in tara – n.r.) decat cele nevaccinate. Cei care se prezinta fara test din zona rosie intra in carantian 14 zile. Astfel de masuri o sa le vedeti aplicate si in alte tari UE”, a declarat Arafat, subliniind ca toate aceste masuri sunt luate pentru a intarzia raspandirea varientei Omicron si impactul ei „pentru ca nu putem preveni (ca aceasta varianta sa devina varianta in Romania – n.r.” Referitor la persoanele care vor trebui sa intre in carantina si la rspectarea acestei amsuri, secretaruld e stat in MAI a spus: „Sper ca vor sta in carantina. Faptul ca esti carantinat si esti prins iesit e o infractiune, e o problmema serioasa. Ati vazut cu jucatorii din rugby din Africa Sud. Multi erau testati. Am avut doar un caz, apoi au inceput sa apara infectari. Carantina are un rol, trebuie sa se inteleaga asta”. Potrivit șefului DSU, varianta Omicron nu e inca predominanta în țara noastră, dar ea va ajunge sa fie. „Cu cat vom intarzia, cu atat va fi mai lin atat impactul sanitar, cat si in ceea ce priveste celelalte aspecte, inclusiv cele economice”, atrage atentia Raed Arafat. El a spus ca nu poate privi cu optimism faptul ca, raspandindu-se mai repede si facand forme mai usoare de boala, s-ar putea ajunge mai rapid la o imunitate de grup, asa cum sustin unele voci. „Nu parerea mea conteaza. Ne uitam la studiile si analizele facute – ele nu merg pe aceasta idee. Ele spun ca vaccinurile actuale au un grad de potectie, mai ales pentru a nu face forme grave si a nu ajunge cu un grad de infectie la spital. Deja 2 doze nu mai sunt suficiente pentru a recunoaste ca o persoana este vaccinata. Certificatele isi vor pierde valabilitatea la doua doze de la anul. Chiar daca serveritatea e mai scazuta, daca ea infecteaza mult mai multi oameni impactul asupra sectorului sanitar va fi mult mai mare. Asta inseamna ca vom continua sa avem un numar de cazuri semnificativ in ATI si UPU. Eu nu as sta linistit acum. As lua scenariul ceva mai pesimist si daca se va intampla altfel atunci vom schimba”, a mai spus secretarul de stat in MAI. Referitor la finalul acestei pandemii, Raed Arafat nu s-a avantat sa faca previziuni in acest sens. „Este greu de spus. Orice pandemie apar variante, tulpini pentru ca ea se transmite si intre oamenii nevaccinati. Nimeni nu poate prezice. Posibilitatea de aparitie a unor tulpini noi este intotdeuna prezenta. Ca va fi mai puternica sau mai slaba ramane de vazut”, a conchis seful DSU. Comunicate noi Institutii publice Politica Stiri
Premierul vrea departament pentru controlul proiectelor care vor primi bani din PNRR 30 decembrie 2021 „Am considerat că (…) este necesar să avem un instrument de monitorizare şi evaluare şi în felul acesta, probabil săptămâna viitoare, vom aproba o hotărâre de guvern prin care va lua fiinţă un departament de monitorizare şi evaluare a acestor proiecte (…). Acest departament va avea ca sarcină principală monitorizarea… Citește mai mult
Proteste în România. Ce au obținut transportatorii de la ministrul Sorin Grindeanu 16 ianuarie 2024 „În contextul discuțiilor permanente dintre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și patronatele din transporturi, astăzi a avut loc, la sediul MTI, o întâlnire între ministrul Sorin Grindeanu și reprezentanții Confederațiilor patronale și Federațiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, își arată în continuare deschiderea pentru identificarea unor soluții constructive care… Citește mai mult
Un nou conflict riscă să izbucnească – Coreea de Sud amenință Coreea de Nord: Îi așteaptă un iad al distrugerii 13 decembrie 2023 Avertismentul ministrului sud-coreean survine după ce Phenianul a declarat luna trecută că nu va mai respecta un acord militar din 2018 între cele două state care are drept scop reducerea tensiunilor. Coreea de Nord a luat această decizie după ce Seulul a declarat că va suspenda parţial acordul, după… Citește mai mult