Arafat, prezent la inaugurarea noii secții de Primiri Urgențe de la Spitalul din Timișoara Webpress, 20 ianuarie 2023 Șeful DSU Raed Arafat spune că este o tranziție spre viitoarea Unitate de Primiri Urgențe (UPU) care se va construi la Spitalul Județean, printr-un proiect de amploare, în parteneriat cu Banca Mondială. Totodată, Arafat spune că astfel s-a creat un flux separat pentru pacienții care nu sunt în stare gravă și au nevoie doar de un consult.”În UPU, diferența între asta și secții este următoarea, reînnoirea pacienților într-o secție obișnuită se face treptat…. În UPU nu putem planifica nu știm câți vin, sau dacă e viroză și sunt afectate mai multe persoane ne trezim într-o zi cu dublu prezentări decât ziua precedentă”, a afirmat secretarul de stat. Noul sediu UPU are o suprafață de aproximativ 800 de mp, dublu adică față de vechea clădire. Mai mult, secția are acum trei etaje și un spațiu de primire al ambulantelor cu copertină metalică de 168 de mp.La etajul superior a fost construită o sală multifuncțională, care va putea fi folosită atât de cadrele medicale, dar și de medicii rezidenți ori de către studenți.”Investiția în UPU este o investiție în a crește șansele bolnavilor care au nevoie cu afecțiuni acute de supraviețuire. Pandemia ne-a arătat că un UPU eficient salvează vieți. Creșterea suprafeței înseamnă șanse mai mari pentru medici de a rezolva probleme grave și timp de așteptare mai scăzut pentru pacienți”, a precizat Alin Nica, președinte CJ Timiș. Secția de primiri urgențe este acum dotata cu echipamente medicale de top precum un fibroscop pentru terapia endoscopică, două aparate pentru realizarea compresiunilor toracice în cursul resuscitării și nu numai.Proiectul de extindere al Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean a transformat această secție în cea mai modernă din vestul țării. Comunicate noi Stiri
Nicolae Ciucă, explicații după amenințările Rusiei la adresa României: „Nu avem de ce să ne fie frică. Nu văd de ce am fi acuzați” 6 martie 2022 „În prima zi, la declanșarea conflictului, un avion militar ucrainean a solicitat aterizare de urgență pe unul din aeroporturile noastre. A fost însoțit de la intrarea în spațiul aerian al României de către două aeronave, care efectuează serviciul de poliție aeriană, au aterizat în siguranță pe aeroportul militar de la… Citește mai mult
Incendii în lanț, sâmbătă, în județul Iaşi. Pompierii au intervenit de urgență 2 aprilie 2022 Primul incendiu s-a produs la fabrica de mobilă din localitatea Balciu din comuna Miroslava, iar pentru localizarea şi stingerea incendiului au intervenit patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoplatformă de salvare de la înălţime, două autocisterne cu apă şi un echipaj de prim ajutor calificat.„La ajungerea forţelor de intervenţie… Citește mai mult
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 3.000 de lei/lună de la 1 ianuarie 2023 17 noiembrie 2022 Vor beneficia de majorarea salariului de bază minim un număr de 2.181.134 salariaţi.„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte… Citește mai mult