Armata israeliană a confirmat uciderea unui jurnalist al televiziunii Al Jazeera, despre care spune că era agent Hamas Webpress, 2 august 2024 Armata israeliană a confirmat joi că a ucis un jurnalist de la canalul de televiziune panarab Al-Jazeera Ismail Al-Ghoul într-un atac aerian în Gaza, afirmând că bărbatul era un agent al mişcării islamiste palestiniene Hamas şi că a participat la atacul din 7 octombrie asupra Israelului, relatează Reuters. Al-Jazeera a indicat că acestea sunt „acuzaţii fără temei” şi o încercare de a justifica uciderea deliberată a jurnaliştilor săi, scrie Agerpres. „Reţeaua condamnă acuzaţiile aduse corespondentului său Ismail Al-Ghoul, fără a furniza nicio dovadă, documentaţie sau înregistrare video”, se arată într-un comunicat difuzat de televiziune, care a indicat că îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în justiţie pe cei responsabili. Canalul de televiziune panarab cu sediul în Qatar a anunţat miercuri că Al-Ghoul şi cameramanul Ramy El Rify au fost ucişi într-un atac israelian asupra oraşului Gaza, în timp ce se aflau în misiune şi filmau lângă casa lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas ucis în Iran în aceeaşi zi. Armata israeliană a declarat că Al-Ghoul era membru al unităţii de elită Nukhba care a participat la atacul din 7 octombrie şi i-a instruit pe agenţi ai Hamas cum să înregistreze operaţiunile, fiind implicat în înregistrarea şi publicarea de atacuri asupra trupelor israeliene. „Activităţie sale pe teren au fost o parte vitală a activităţii militare a Hamas”, se arată în comunicatul armatei israeliene. Potrivit Al-Jazeera, Al-Ghoul a lucrat pentru canalul de televiziune din noiembrie 2023 şi singura lui profesie era cea de jurnalist. Comunicate noi Stiri
Prognoza meteo 16 aprilie: după temperaturi de vară, lovesc vijeliile și ninsorile 16 aprilie 2024 Temperaturile maxime se vor situa de la valori de 18…20 de grade în nord-vest și până la 32…33 de grade în sud-est. Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta mai ales din orele după-amiezii, prin înnorări, averse și descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, iar mai ales… Citește mai mult
Incendiile Urbane: O Analiză Detaliată a Incidentului de pe Calea Moșilor și a Implicațiilor Sale 7 iulie 2026 Un incendiu pe Calea Moșilor a evidențiat riscurile incendiilor urbane și importanța intervenției rapide, dar și nevoia de educație în domeniul siguranței. Citește mai mult
Ministrul Sănătății explică circuitul pacientului în centrele de evaluare COVID 20 ianuarie 2022 „Sunt în toate județele țării. Sunt peste 230 de astfel de centre. Până azi s-au semnat contracte cu 173 dintre cele 230 – contracte între casele județene și aceste centre – pentru pachetul de servicii pe care pot să-l ofere. Există o hartă interactivă deja pe site-ul Ministerului Sănătății unde… Citește mai mult