Asigurări de la ASF: Preţul poliţelor nu o să crească în urma acestui faliment Webpress, 22 martie 2023 Preţul poliţelor RCA nu o să crească în urma falimentului Euroins pentru că deja sunt luate măsuri astfel încât tarifele practicate de către asigurători să rămână în piaţă cele din 2022, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, la ieşirea de la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat. „Preţul poliţelor nu o să crească în urma acestui faliment pentru că deja luăm nişte măsuri cu privire la proiectul de Hotărâre de Guvern pe care l-am înaintat Ministerului de Finanţe astfel încât tarifele practicate de către asigurători, nu tarifele de referinţă, să rămână în piaţă cele din 2022. Deci efectul pe următoarele 6 luni până când dispare efectul ieşirii Euroins din piaţă se dispersează la celelalte companii”, a spus Nicu Marcu. Întrebat dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor va avea banii disponibili pentru plata tuturor celor care au suferit în urma situaţiei de la Euroins, Nicu Marcu a răspuns afirmativ. „Fondul de Garantare a fost constituit să aibă bani. Are resursele necesare pe care poate să le abordeze astfel încât să aibă bani să plătească toate despăgubirile pentru cei care sunt păgubiţi în urma companiei Euroins”, a declarat Nicu Macru. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Vremea 6 decembrie – Val de aer tropical peste România – Temperaturi anormale 6 decembrie 2022 Astăzi temperaturile maxime vor fi în creştere în aproape toată ţara şi se vor încadra în general între 1 şi 11 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii în regiunile vestice, nord-vestice şi izolat în restul teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ploaie, exceptând… Citește mai mult
România, centrul diplomației euro-atlantice. Bogdan Aurescu, față în față cu Jens Stoltenberg – Decizii istorice 28 noiembrie 2022 Cei doi oficiali au abordat priorităţile pentru reuniunea aliată care va debuta în ziua următoare, cu accent pe necesitatea implementării depline, cât mai curând posibil, a deciziilor istorice adoptate la Summitul aliat de la Madrid din această vară: consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei, creşterea rezilienţei, întărirea sprijinului… Citește mai mult
CULISELE PUTERII | Miron Mitrea, despre racheta rusă de la graniță: „Dacă NATO intră în război, se termină” 12 februarie 2023 „Noi suntem țară NATO. Este public faptul că în România au sosit militari și echipamente ale NATO. Sunt convins că au sosit și echipamente despre care nu s-a vorbit, că așa se întâmplă. Principlul mod de a te apăra este să ai sisteme de doborâre a rachetelor. Sunt convins că… Citește mai mult